Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, ÎPS Teofan și episcopul Europei de Nord, Preasfințitul Macarie, vor sfinți o biserică din județul Botoșani. Sâmbătă, 3 octombrie, cei doi ierarhi vor sfinți Biserica „Acoperământul Maicii Domnului” Agafton, comuna Curtești.
Sfințirea bisericii va avea loc de la ora 08.30 și sunt așteptați toți credincioșii care își doresc să se unească în rugăciune.
După sfințire, creștinii vor putea trece prin Sfântul Altar cu întreaga familie.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia