O grădiniță nouă, care nu a fost funcțională ani întregi, a fost reconstruită în municipiul Botoșani. Este vorba de Grădinița 8, aflată pe strada Săvenilor, care este nefuncțională de foarte mulți ani și care a fost refăcută în baza unei finanțări obținută de la Administrația Fondului de Mediu.
Proiectul „Creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice cu destinație de unități de învățământ” a presupus atât refacerea integrală a imobilului, cât și asigurarea unor surse alternative de încălzire.
Grădinița 8 va avea încălzire pe gaz și pompe de căldură, iar apa caldă va putea fi asigurată atât pe gaz, cât și pe panouri solare.
Clădirea va fi folosită, temporar, ca spații de învățământ pentru elevii de la Școala 2.
„Clădirea a fost abandonată. A fost folosită ca secție de votare o dată la patru ani de zile. Am avut această oportunitate prin Administrația Fondului de Mediu să reabilităm clădirea, unde pentru început vor învăța copiii de la Școala 2, până finalizăm lucrările, și apoi vom avea o grădiniță aici”, a spus primarul Cosmin Andrei.
Lucrările de la Grădinița 8 au fost realizate de firma R & Z Ascon, patronată de Ioan Răileanu.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia