Elevii vor avea acces gratuit la patinoarul din cadrul Parcului Regional de Agrement Turistic şi Sportiv Cornişa și iarna viitoare, potrivit unui proiect de hotărâre de Consiliu Local care va fi dezbătut joi într-o ședință a deliberativului local.
Poiectul „Luni învăț să patinez!", în anul şcolar 2026-2027, prevede accesul gratuit, în ziua de luni a fiecărei săptămâni din lună, la patinoarul din cadrul Parcului Cornişa, al elevilor claselor 0-XII și al preşcolarilor din unitățile de învățământ de stat din municipiul Botoşani.
Copiii trebuie să facă dovada calității de elev, respectiv preşcolar, prin carnetul de elev vizat pentru anul şcolar în curs sau prin adeverință eliberată de unitatea de învățământ, după caz, cu respectarea următoarelor condiții:
Accesul elevilor sub 14 ani neînsoţiți de către adulți este interzis. Elevii peste vârsta de 14 ani îşi vor dovedi vârsta prin prezentarea cărţii de identitate.
Accesul gratuit include facilitățile obiectivului Patinoar: sistem de acces cu brățară, vestiare şi grupuri sanitare, patine, sala de patinoar pentru practicarea patinajului pe gheață și parcare gratuită.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia