Ce a declarat Iftime la intrarea în sediul DNA Iași. „Doar mi s-a spus să fiu la 10.00 aici”, susține șeful CJ Botoșani

15 septembrie 2026

Președintele Consiliului Județean (CJ) Botoșani, Valeriu Iftime, care conduce și filiala din Botoșani a PNL, susține că nu știe de ce a fost chemat la sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) Iași.

„O să aflu, vă spun când ies. Nu am nicio legătură cu Ponea, dar cred că despre asta ar fi vorba. Jur că nu am citit. Doar mi s-a spus să fiu la 10.00 aici şi că ar fi o discuţie legată de omul de la Vaslui. Nu l-am văzut niciodată pe Fanel Bogos. Nu ştiam că şi Ilie Bolojan este martor. Or fi mai mulți. Mi se pare că bagi mâna în căciulă, scoţi un nume şi îl chemi ca martor. O să vedem ce îmi spune şi o să vă povestesc”, a spus Valeriu Iftime.

Președintele Consiliului Județean (CJ) Botoșani, Valeriu Iftime, a ajuns, marți dimineață, la audieri la sediul din Iași al Direcției Naționale Anticorupție (DNA). El a fost citat în dosarul în care fostul lider al PNL Vaslui, Mihai Barbu, și omul de afaceri Fănel Bogos au fost arestați pentru fapte de corupție. În același dosar, premierul Ilie Bolojan este și el martor.

Mihai Barbu, care a deținut și funcția de președinte al Autorității pentru Reformă Feroviară, este suspectat de săvârșirea infracțiunii de folosirea influenței ori autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, într-un dosar instrumentat de DNA, în care omul de afaceri Fănel Bogos este reținut alături de alți inculpați.

Procurorii îi cercetează în legătură cu demersurile făcute pentru schimbarea conducerii Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Vaslui.

Anchetatorii susțin că persoanele implicate ar fi urmat să-l influențeze pe Alexandru-Nicolae Bociu, președintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), pentru a schimba conducerea DSVSA Vaslui.

De la ce a pornit totul

Totul a pornit dintr-un loc cunoscut vasluienilor: fermele de păsări ale lui Fănel Bogos, unul dintre cei mai bogați oameni de afaceri ai județului Vaslui. Acolo, controalele DSVSA Vaslui (Direcția Sanitar-Veterinară) au descoperit păsări infectate cu salmonella, iar autoritățile au luat măsuri și au blocat activitatea. Bogos nu a acceptat situația. Voia să scape de directorul DSVSA, voia să-și recupereze afacerea și voia, pe deasupra, despăgubiri de aproape 3 milioane de euro de la stat. Iar pentru asta, conform anchetei, a apelat la Mihai Barbu.

Procurorii DNA spun că Barbu și-a folosit influența politică ca să-l ajute. Punctul cel mai grav al dosarului este o întâlnire petrecută pe 23 septembrie 2025, la Palatul Victoria. În acea zi, Barbu a obținut o audiență la premierul Ilie Bolojan și s-a prezentat acolo împreună cu Bogos. Întâlnirea a durat un sfert de oră. Oficial, era „o discuție politică despre filială”. În realitate, susțin anchetatorii, scopul era cu totul altul: să se obțină schimbarea conducerii DSVSA Vaslui și protecția afacerii lui Bogos. Mai mult, presa a scris că omul de afaceri ar fi plătit 1,5 milioane de euro doar ca să ajungă față în față cu premierul. Ilie Bolojan a recunoscut că întâlnirea a avut loc, dar a spus că nu a promis nimic și că s-a simțit incomod când a înțeles că Bogos îi vorbește, de fapt, despre problemele lui personale, nu despre politică.

Șeful ANSVSA, asumat de PNL Botoșani

Președintele ANSVSA, Alexandri Nicolae Bociu, a rămas în funcție după ce, în urma negocierilor de la nivel central, postul a revenit organizației din Botoșani a PNL, condusă de Valeriu Iftime.

Iftime a fost de acord ca Bociu să rămână în funcție, în detrimentul filialei din Botoșani, care ar fi putut nominaliza un om care să preia conducere ANSVSA.

Un nume vehiculat pentru acest post a fost cel al medicului veterinar Puiu Vasiliu.

 

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia