Şoferul autoturismului care a luat foc şi în urma căruia a decedat un bărbat de 62 de ani era băut

aparat etilotest Andrei Claudiu B. de 30 de ani, din satul Saucenita, a plecat de la locuința sa, la volanul unui autoturism, însoțit fiind de tatăl său, Ioan B. de 62 ani, cu intenţia de a ajunge în municipiul Dorohoi.

Ajungând în drumul național 29 B, cei doi au simțit miros de fum, fapt ce i-a determinat să revină la locuință. Oprind pentru a verifica starea tehnică a autoturismului și determinat de fumul care se acumulase în interior, Andrei Claudiu B. a ieșit din autoturism pe geamul lateral al unei portiere, sistemul centralizat de închidere blocând portierele. Soferul nu a reușit să își salveze tatăl imobilizat în mașina în care izbucnise incendiul, solicitând ajutorul vecinilor.

Barbatul care a decedat prezenta arsuri în proporție de 65% din suprafața corpului. Din primele cercetări efectuate la faţa locului, s-a stabilit ca şi cauză a producerii incendiului un scurt-circuit al sistemului electric al autoturismului.

Cu ocazia testării, soferul avea o alcoolemie de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la Spitalul Municipal Dorohoi pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză continuă cercetările, urmând a se propune soluție procedurală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *