FC Botoșani nu pierde vremea și a început deja să-și calculeze pașii pentru noul sezon. Prima țintă a clubului patronat de Valeriu Iftime este Jovan Markovic (25 de ani), de la Farul. În urmă cu un an, Jovan Markovic ajungea la Farul și spera să-și relanseze cariera. În cele din urmă însă, atacantul nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și a marcat 6 goluri în 21 de meciuri.
Din noua ediție, Jovan Markovic poate îmbrăca tricoul celor de la FC Botoșani. Valeriu Iftime a dezvăluit că îl place foarte mult pe atacant și îi oferă șansă să-și dea un restart sub comanda lui Marius Croitoru, potrivit digisport.ro.
"Markovic este un fotbalist interesant, dar nu suntem chiar atât de aproape. Am trimis o ofertă pentru el și vedem cum negociem. Mai avem o variantă de atacant central, nu este doar el. Mie îmi place mult Markovic, sincer vă spun. Este super-talentat, iar Croitoru îl poate face om. Singura condiție este să vrea el, pentru că nu l-a făcut nici Hagi și este o problemă înseamnă. Vedem ce o să fie. Avem o listă, dar nu mă ocup eu. De la FCSB sunt tot pretențioși și nu sunt interesat de cineva de acolo. De obicei, ei iau de la noi. Nu mi-au transmis nici Marius Croitoru și nici cei de la scouting vreun nume de la FCSB", a spus Valeriu Iftime, pentru digisport.ro.
Jovan Markovic a fost, la un moment dat, unul dintre cei mai promițători atacanți români, iar Universitatea Craiova spera să obțină o sumă importantă în schimbul său.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia