O țigară aprinsă, lăsată lângă materiale combustibile, a provocat un incendiu, joi după-amiază, într-o casă din Centrul Vechi al municipiului Botoșani. Vecinii au sunat la 112 și au cerut ajutorul pompierilor, îngrijorați că flăcările s-ar putea extinde și la locuințele lor.
La fața locului au fost direcționate trei echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu trei autospeciale de stingere, precum și o ambulanță aparținând Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani.
Salvatorii au constatat că ardeau bunurile din interiorul casei, existând pericolul de propagare a flăcărilor la acoperiș și locuințele vecinilor. Pompierii au acționat rapid și au reușit să stingă flăcările în cel mai scurt timp.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia