Botoșănenii care intenționează să își achite fizic facturile de apă în perioada următoare trebuie să fie atenți la programul Nova Apaserv. Compania a anunțat o serie de modificări în funcționarea casieriilor din județ, valabile pentru minivacanța de 1 Mai.
Dacă restul punctelor de lucru vor fi închise, operatorul de apă a decis să păstreze câteva unități deschise după un program scurt, pentru a veni în sprijinul clienților.
Astfel, în prima zi a lunii mai, doar trei casierii vor asigura permanența în județ:
Toate celelalte puncte de încasare, inclusiv cele de pe strada Primăverii și din Piața 1 Decembrie (Botoșani), precum și punctele din Darabani, Săveni și Bucecea, vor rămâne închise.
Pentru ziua de sâmbătă, singura locație unde se mai pot efectua plăți fizice este casieria de pe Bulevardul „Mihai Eminescu”, care va funcționa în intervalul orar 08:00 – 12:00. Restul unităților menționate anterior nu vor avea program cu publicul în această zi.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia