Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, joi, pe numele unui tânăr, de 26 de ani, din comuna Roma, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.
În fapt, la data de 23 aprilie 2026, tânărul ar fi condus un autoturism în localitatea Roma având dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice suspendat de la începutul lunii martie a.c.
Mai mult decât atât, acesta a refuzat testarea cu aparatul etilotest, ulterior fiind transportat la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, însă a refuzat să se supună prelevării acestora. Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia