FOTO Mănăstirea Popăuți. Povestea celei mai vechi ctitorii din Botoșani

În municipiul Botoșani, locul care astăzi împlinește 587 de ani de la prima atestare documentară, Mănăstirea Popăuți stă de veghe de peste cinci secole. Nu este doar cea mai veche ctitorie a lui Ștefan cel Mare, ci stă semeață ca o veritabilă „cetate” a credinței.

Ridicată într-o poziție strategică, mănăstirea a fost gândită să protejeze bogățiile târgului de invaziile iminente. De aceea, aspectul său actual de fortăreță nu este întâmplător. Zidurile solide și turnul de veghe impunător nu au fost doar elemente decorative, ci garanții ale siguranței într-o Moldovă aflată permanent sub amenințare.

Piesa centrală a acestui sistem defensiv este Turnul-Clopotniță. Înalt de 17 metri, acesta păstrează amprenta geniului militar al epocii: un prim etaj accesibil doar prin scări exterioare ce puteau fi ridicate la nevoie, transformând structura într-un ultim refugiu inexpugnabil. Alături de Turnul Tezaurului de la Putna, acesta rămâne unul dintre puținele exemplare autentice de arhitectură defensivă din vremea marelui voievod care au supraviețuit până astăzi.

Legenda mortarului cu vin acru

Dincolo de datele tehnice, Popăuțiul trăiește prin poveștile sale. Se spune că, în fața amenințării regelui polon Ioan Albert, lucrările la turn stagnau din cauza farmecelor unei hangițe locale care îi reținea pe meșteri. Salvarea a venit de la o toamnă capricioasă. O iarnă timpurie a făcut ca strugurii să nu se coacă, rezultând un vin atât de acru, încât era imposibil de băut. Din porunca lui Ștefan, acest vin a fost amestecat în mortar. Rezultatul? O „lipitură” tare ca piatra, care a permis finalizarea turnului înainte de invazia din 1497. Legenda sau nu, realitatea istorică confirmă: Popăuțiul nu a fost niciodată cucerit prin forța armelor.

Însă, odată ce treci de zidurile groase, dimensiunea militară lasă loc celei sacre. Interiorul bisericii oferă o experiență aproape mistică. Pereții înalți și strâmți răsună de rugăciunile depuse aici timp de o jumătate de mileniu.

Zidurile vechi nu sunt doar piatră și mortar; ele sunt „țesute” din umbrele ctitorilor, ale sfinților și ale eroilor care au îngenuncheat în fața altarului. Mănăstirea Popăuți rămâne, astfel, un simbol al rezilienței: o mână de piatră care protejează rugăciunea.