VIDEO Locurile de suflet ale Botoșaniului. Mănăstirea unde și-au început viața monahală doi dintre marii sfinți ai neamului românesc: cuvioșii Paisie Olaru și Cleopa Ilie

Botoșaniului, care mai este numit și „Tărâmul sfinților”, are câteva locuri în care, dacă ajungi, ești cuprins de o liniște sufletească fără margini. Unul din aceste locuri este Mănăstirea Cozancea, unde, cu zeci de ani în urmă, și-au început viața monahală doi dintre marii sfinți ai neamului românesc: cuvioșii Paisie Olaru și Cleopa Ilie.

Plasată în inima unei păduri, departe de gălăgia oricărei localități, Mănăstirea Cozancea îi așteaptă pe credincioși cu o biserică monument istoric de șa 1756, cu o credință nealterată și cu o istorie încărcată și zbuciumată.

Mănăstirea Cozancea este o mănăstire ortodoxă de călugări, condusă de starețul Cleopa Străchinaru. Alături de alți trei călugări, aceștia dau viață unei frumoase așezări monahale cu un puternic caracter de taină și reculegere.

Hramurile Mănăstirii Cozancea sunt Adormirea Maicii Domnului, sărbătorit în data de 15 august, și Izvorul Tămăduirii, prăznuit în prima vineri după Paști. La Mănăstirea Cozancea au loc pelerinaje cu ocazia acestor sărbători, când credincioșii vin să se închine și să caute binecuvântare și alinare sufletească.

Paisie Olaru a stat aici 28 de ani

Mănăstirea Cozancea este strâns legată de viața și formarea a doi mari duhovnici ai Secolului al XX-lea. Părintele Paisie Olaru a viețuit aici 28 de ani, fiind cunoscut pentru smerenia și blândețea sa, iar părintele Ilie Cleopa și-a petrecut primii ani de monahism la Cozancea, păstrând mereu o legătură sufletească cu acest loc.

„Paisie Olaru a stat aici 28 de ani, până în 1948, iar în ultimul an, din 1947 a fost și stareț al mănăstirii. Și în vremea aceea era foarte căutat ca duhovnic. Avea compasiune față de om și față de durerea acestuia”, a declarat, pentru BotosaniNews, unul dintre călugării de la Cozancea.

La Cozancea se află încă o cruce de lemn făcută de mâna părintelui Paisie Olaru.

La părintele Paisie Olaru venea foarte des pentru a se sfătui cu el și părintele Ilie Cleopa, care era născut la Sulița și care ajungea des cu oile în proximitatea mănăstirii.

Documentele vechi amintesc de existența unor picturi exterioare reprezentând „Patimile lui Hristos și vămile văzduhului”, precum și deicoane împodobite în argint, mărturii ale credinței și dărniciei ctitorilor.

Pisania Mănăstirii Cozancea

În codrii seculari ai Cozancei, la 7 km de DN28D, care face legătura între Botoșani și Todireni, se află o poartă către cer numită Mănăstirea Cozancea.
Referitor la întemeierea ei există mai multe mărturii:

1. Cel mai vechi izvor este un „Memoriu” din 15.03.1876, redactat în schitul Cozancea de către protopopul Constantin Lăzărescu și alți ieromonahi foarte bătrâni.

2. Din inscripțiile găsite în Evanghelia cumpărată pentru schit în 1874, febr. 20, aflăm că primul ctitor a fost marele paharnic Constantin Balș, din neamul catargineștilor, în anul 1756. Primul egumen a fost ieromonahul Lavrentie, pe vremea mitropolitului Sofronie. Tot din aceeași sursă se știe că înaintea construirii bisericii actuale a funcționat o sihăstrie veche, cu o biserică din lemn, nu departe de aici. Arhiereul Ilarie Crețulescu ne spune că monohii schitului Cozancea ar fi fost călugări de adunătură, fugiți dintre răscolnicii ruși, cărțile de cult fiind rusești.

3. Un alt ctitor important este Dumitru Gavrilaș, înmormântat în pridvorul bisericii, iar fiul său Costache Gavrilaș dă un act la 1863 prin care recunoaște schitului proprietatea de 30 fălci (45 ha) de pământ.

Construcția bisericii s-a terminat fie la 1744, fie la 1756, oricum înainte de 1784, când ctitorul Constantin Balș dăruia bisericii, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, o Evanghelie semnată autograf. Clădirea e construită din piatră și cărămidă, cu ziduri de 2 m grosime, cu înălțimea de 7 m și lungimea de 15 m, acoperișul fiind din tablă. Stilul arhitectonic e caracteristic bisericilor moldovenești din sec. XVIII–XIX. Pictura actuală e lucrată în anul 1994. Catapeteasma este din lemn sculptat, iar despre autorii picturii acesteia nu se dețin date.

Clopotnița, alipită bisericii la 1847, în timpul starețului Iosaf Baban, a fost zidită de doi ciobani, ulterior călugăriți aici – Grigorie și Aftanasie. În anul 1899, egumenul Veniamin Hurghiș, care zugrăvise biserica, cu 400 de lei rămași de la răposatul ieromonah Vitalie Banu, a zidit o veșmântărie, alipită de sfântul altar.

La 400 m de mănăstire, spre NV, se află Paraclisul Sf. Mucenic Mina, făcut de părintele Paisie Olaru, pe locul unde cândva s-a găsit o cruce de lemn, aflată și azi în acest paraclis. Pereții sunt din scânduri, cu o singură încăpere de 3 × 2 m.

Lista cronologică a stareților până la 1893 e greu de stabilit. Se știe doar că pe la 1833 era stareț Iosaf Baban, urmând apoi Neonil, Domitian și Veniamin Horghiș. Între 1855–1873 era Laurentie Popovici.

De la 1873 redăm lista completă:
– Veniamin Păslăriul (1873–1895), arhim.; Veniamin Peticariu (1895–1899);
– ieroschim. Varlaam Vântul (1899–1911), protos.; Vasian Bucovineanul (1911–1913);
– ierom. Clement Buhăceanu (1913–1917), protos.; Glicherie Stere (1917–1919);
– ierom. Ghenadie Alincăi (1919–1920), protos.; Vladimir Bodescu (1920–1926);
– ieroschim. Vitalie Paucă (1926–1931), ierom.; Vasian Curdiiuc (1934; 1947; 1957–1958);
– ieroschim. Paisie Olaru (1947), protos.; Ioanichie Robu (1947–1951);
– protos. Elisei Florea (1952; 1980–1986).

Între anii 1953–1957, schitul Cozancea a fost schit de maici, stareță fiind monahia Tatiana Dumitraș. În 1957 redevine schit de călugări, ridicat în 1990 la rang de mănăstire. Între anii 1960–1980 schitul a fost închis de regimul comunist. Între anii 1986–1999, stareț a fost protos. Iosif Grigore, urmându-i ierom. Vasian Melencu, între 1999–2009. Din 25.01.2009 este stareț ierom. Cleopa Străchinaru.