Câștigătorul celei de-a 35-a ediții a Premiului Național de Poezie Mihai Eminescu- Opera Omnia pentru anul 2025, acordat de Primăria Botoșani, este poetul Nichita Danilov. Acesta a fost anunțat, joi seară, în cadrul Galei de decernare a Premiului Mihai Eminescu, desfășurată la Teatrul Mihai Eminescu din Botoșani.
„Eu acum sunt profund emoționat și emoționat cum nu am mai fost altădată la Botoșani, pentru că aici parcă veneam cu dezinvoltură. Acum emoțiile acestea m-au cuprins în seara zilei de azi, când am ascultat din balconul hotelului versurile lui Mihai Eminescu, care răsunau în tot Botoșaniul. Era parcă Sara pe deal a lui Eminescu. Sentimentul acesta îl am și acum. Nu vă pot spune lucruri foarte coerente pentru că sunt foarte tulburat. Sunt profund emoționat și probabil că dumneavoastră simțiți lucrul acesta”, a spus poetul.
El a mulțumit juriului pentru acest premiu, Primăriei și Consiliului Local al Municipiului Botoșani, dar și lui Gelu Dorian.
Nichita Danilov este un poet, scriitor, publicist și politician de etnie rus- lipovean din România. El s-a născut la data de 7 aprilie 1952 în satul Climăuți din comuna Mușenița (Suceava). A absolvit cursurile Facultății de Științe Economice și pe cele ale Școlii Postliceale de Arhitectură, ambele din Iași.
A lucrat ca economist, corector, profesor, muzeograf, editor, redactor („Convorbiri literare”), redactor șef („Kitej-Grad”), șef departament cultură („Monitorul de Iași”), director (Teatrul de copii și tineret „Luceafărul” din Iași), secretar literar (Teatrul Național din Iași), director (Casa de Cultură „Mihai Ursachi” a municipiului Iași).
Debutul său literar a avut loc în anul 1979 în paginile revistei „Dialog”. Este prezent în texte literare în aproape toate antologiile din țară și străinătate, poeziile sale au fost traduse și publicate în diverse reviste de gen din S.U.A., Anglia, Cehia, Slovacia, Franța, Spania, Letonia, Ungaria, Estonia, etc. sub semnătura unor traducători de prestigiu ca Adam J. Sorkin, Sean Cotter, Brenda Walker, Leons Briedis, Lidia Nasinova, Maria Dinescu, Emanoil Marcu etc.
Este membru al Uniunii Scriitorilor din România și al PEN Club European. A desfășurat o intensă activitate publicistică în cotidianul „Monitorul” (pagina culturală) și „Obiectiv” din Iași. De asemenea, a publicat texte literare în aproape toate revistele din România. În perioada 1998-2000 a funcționat ca atașat diplomatic pe probleme de presă la Ambasada României din Republica Moldova, pe parcursul unui an fiind ambasador ad-interim al acestei misiuni diplomatice. A fost membru al Cenaclului de Luni, condus de Nicolae Manolescu.
































