Municipiul Botoşani luptă pentru titlul de Capitala Verde a României

Municipiul Botoşani anunţă înscrierea oficială la cea de-a doua ediţie a campaniei „Capitala Verde a României”, cea mai amplă campanie naţională derulată în parteneriat cu Ministerul Mediului şi Pădurilor.  Competiţia Capitala Verde a României face parte din campania de mediu Umbrela Verde.

În acest moment, şase oraşe din ţară au intrat în cursa pentru obţinerea titlului, o recunoaştere a eforturilor comune ale autorităţilor şi comunităţii locale de a proteja mediul şi de a lansa proiecte durabile şi sustenabile. Primăriile care au anunţat înscrierea până în acest moment alături de Botoşani sunt Alexandria, Brăila, Cluj-Napoca, Timişoara, Tulcea, Sectorul 2 (Bucureşti), Sinaia şi Oradea.

Editia din 2011 a programului naţional lansat de Umbrela Verde, program de responsabilitate socială, iniţiat de Tuborg, se desfăşoară în intervalul 23 Mai – 1 Decembrie şi permite, spre deosebire de anul precedent, înscrierea tuturor oraşelor, nu doar a municipiilor reşedinţă de judeţ. Botosaniul s-a înscris în catergoria a doua, disponibilă în competiţie, având între 50.001 şi 199.999 locuitori. Celelalte două categorii permit înscrierea oraşelor cu un număr sub 50.000 locuitori şi a celor cu peste 200.000 de locuitori.

Echipa Umbrela Verde felicită Primăria municipiului Botoşani pentru că şi-a anunţat înscrierea la scurt timp după anunţarea competiţiei de anul acesta. Ne bucurp faptul că din ce in ce mai multe primării îşi doresc titlul de „Capitala Verde a României”, este o dovadă a faptului că grija faţă de mediu sub forma unui parteneriat dintre autorităţi şi comunitatea locală a devenit mai pregnanta în ultimii ani. Fiecare oraş din România ar trebui să aspire la acest titlu, pentru generaţiile viitoare a declarat Alina Bratu, Corporate Affairs Manager Tuborg Romania şi coordonator Umbrela Verde.

„Municipiul Botoşani s-a înscris în aceasta competiţie, graţie proiectelor de mediu derulate, dar şi a numeroaselor acţiuni de mediu în care s-a implicat numai în ultimii doi-trei ani. Aş vrea să amintesc şi de trofeul Primăria Verde care ni s-a acordat anul trecut la Gala Premiilor Revistei Info Mediu pentru proiectul Plan Integrat de Dezvoltare Urbana, în cadrul căruia am început deja reabilitarea parcurilor Junior, Primăriei, Sucevei şi Tineretului. Faptul că suntem oraşul cu cea mai mare suprafaţă de spaţiu verde pe cap de locuitor ne obligă să menţinem în continuare acest standard şi facem eforturi pentru asta. Ne dorim să ieşim şi din această competiţie fruntaşi aşa cum am făcut-o de fiecare dată”, a declarat primarul municipiului Botoşani, Cătălin Flutur.

În competiţia oraşelor pentru „Capitala Verde a României”, Primăria Botoşani trebuie să completeze dosarul de înscriere, format din secţiunea de răspunsuri la întrebări privind contribuţia la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, transportul local, zonele urbane verzi, utilizarea sustenabilă a terenurilor, natura, calitatea aerului, poluare fonică, transportul local, zonele urbane verzi, managementul deşeurilor, consumul de apă, precum ş strategia locală de mediu existentă. Pe lângă acest formular, trebuie inclusă şi povestea oraşului care va explica motivul înscrierii pentru câştigarea titlului şi punctele forte, sub forma unui articol publicat într-un ziar local. Al treilea document care trebuie trimis până pe 1 decembrie, este un plan de comunicare în care să fie dezvoltate şi detaliate strategia de comunicare şi acţiunile pe care Primăria le poate dezvolta în anul 2012 în vederea susţinerii şi sărbătoririi oraşului respectiv ca şi Capitală Verde a României, în cazul în care va câştiga acest titlu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *