Oloeriu și Gireadă ies de după gratii! Primarii din Botoșani anchetați de DNA pentru luare de mită, lăsați în libertate

Primarii Dan Oloeriu și Verginel Gireadă ies de după gratii, în baza unei decizii luate, joi, de Curtea de Apel Suceava. Cei doi primari din Botoșani, care sunt anchetați de DNA pentru luare de mită, au fost lăsați în libertate.

Curtea de Apel a decis înlocuirea mandatelor de arestare preventivă emise pe numele celor doi și instituirea măsurii controlului judiciar pentru 60 de zile.

Judecătorii suceveni au admis astfel contestațiile depuse de cei doi primari față de încheierea din 8 mai a Tribunalului Suceava prin care mandatele de arestare ale acestora au fost prelungite cu 30 de zile.

În același dosar, omul de afaceri Marcel Bîrsan se află în arest la domiciliu.

Solutia pe scurt:

În temeiul art. 203 alin. 5 coroborat cu art. 204 alin. 1 şi 4 C.pr.pen., admite contestaţiile formulate de inculpaţii Gireadă Dumitru Verginel și Oloeriu Dan împotriva încheierii nr. 55 din data de 08.05.2025 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Suceava în dosar nr. 1430/86/2025. Desfiinţează în parte încheierea mai sus menţionată şi în rejudecare: Admite cererile inculpaţilor Gireadă Dumitru Verginel și Oloeriu Dan de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura controlului judiciar.

În baza art. 204 alin. 12 Cod procedură penală rap. la art. 202 alin. 1, 2, 3 şi 4 lit. b Cod procedură penală şi la art. 215 indice 1 Cod procedură penală, înlocuieşte măsura arestării preventive luată prin încheierea nr. 27 din data de 14.04.2025 pronunţată de judecătorii de drepturi şi libertăţi din cadrul Curții de Apel Suceava în dosar nr. 1193/86/2025, prelungită prin încheierea nr. 55 din data de 08.05.2025 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Suceava în dosar nr. 1430/86/2025, cu măsura preventivă a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de astăzi, 15.05.2025 şi până la data de 13.07.2025 faţă de inculpaţii:

1. GIREADĂ DUMITRU – VERGINEL cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ,,luare de mită”, faptă prev. de art. 289 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art. 6 şi art. 7 lit. a din Legea nr. 78/2000 şi art. 35 alin.1 Cod penal.

2. OLOERIU DAN cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ,,luare de mită”, faptă prev. de art. 289 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art. 6 şi art. 7 lit. a din Legea nr. 78/2000.

Urmareste-ne pe Google News

2 thoughts on “Oloeriu și Gireadă ies de după gratii! Primarii din Botoșani anchetați de DNA pentru luare de mită, lăsați în libertate

  1. domnilor va doresc sanatate maxima ! puteti trai bine inca 500 ani aveti cate 6-7.000.000 euro in conturi mai dati la justitie cate ceva consistent si sunteti albiti curati din nou pentru politica la primarie chiar ministri ! noi suntem de treaba va votam in continuare suntem cuminti! mergem pnl si psd si usr …

  2. Inspirata de democratia americana o firma a avut curaj sa arate abuzurile la care sunt supusi constructorii de catre politicieni. Ca raspuns firmele cereau derogari de la calitate, de la proiecte, mai sareau peste parti de lucrari, la sfarsit rezultatele nu erau asa de bune. Vrem o tara ca afara dar sa lucram ca la noi. Bani publici irositi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *