Botoşaniul, lăsat fără niciun leu după rectificarea bugetară de săptămâna trecută

harta judetul BotosaniJudeţul Botoşani nu a primit, la rectificarea bugetară de săptămâna trecută, fonduri pentru echilibrarea bugetelor locale. Deşi multe primării sunt pe punctul de se închide, din cauza lipsei banilor pentru plata salariilor şi a utilităţilor, Guvernul nu a alocat niciun fond pentru susţinerea acestora. În acest moment, cel puţin 50 din cele 78 de primării din judeţ nu mai pot funcţiona.

Rectificarea bugetară a vizat doar alocarea de fonduri către ministere, fără a fi vizate şi judeţe.

Preşedintele Consiliului Judeţean, Mihai Ţâbuleac
Preşedintele Consiliului Judeţean, Mihai Ţâbuleac

Dintr-o analiză pe care am făcută la Direcţia buget-finanţe, a rezultat că nu s-au alocat fonduri nici la celelalte judeţe, cu excepţia judeţului Suceava, care a primit sume pentru echilibrare. Nevoile sunt multe la nivelul administraţiei judeţului Botoşani şi la nivelul administraţiilor comunităţilor locale din Botoşani„, a afirmat preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, Mihai Ţâbuleac (PDL), care şi-a manifestat regretul faţă de situaţia creată.

senator Dan Humelnicu
senator Dan Humelnicu

La rândul său, senatorul Dan Humelnicu, care este preşedinte al organizaţiei municipale a PDL, nu îşi explică de ce Guvernul nu a alocat, la rectificare, fonduri pentru bugetele locale. El este convins că în cel mai scurt timp vor avea loc şi astfel de alocări de sume.

Cred că o să mai fie ceva rectificări săptămâna asta. S-a făcut centralizarea nevoilor fiecărei comunităţi şi cred că prima dată s-a făcut rectificarea pentru programele naţionale şi pe ministere, iar apoi se va face pe administraţii locale„, a afirmat Humelnicu.

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Mihai Aroşoaie
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Mihai Aroşoaie

Mi se pare că se prăbuşeşte corabia. Sunt primării care nu pot să îşi plătească salariile, iar ei vin cu rectificare zero, după ce au făcut tam-tam timp de două luni că vor face marea rectificare. O să se adâncească criza”, a declarat vicepreşedintele CJ, Mihai Aroşoaie (PSD).

Preşedintele CJ speră totuşi ca Botoşaniul să primească fonduri de la ministere, în special pentru drumuri şi utilităţi prin HG 577, care este gestionat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului.

În cadrul acestui program, în Botoşani sunt foarte multe şantiere, care, din păcate, sunt abandonate cam de multă vreme„, a adăugat Ţâbuleac.

Primarul de Mitoc: Dacă nu se face rectificare de buget, închidem Primăria

Vicepreşedintele CJ, Mihai Aroşoaie: La ora actuală, în jur de 50 de primării din judeţ au probleme cu plata salariilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *