Un profesor de matematică din România a ales să demonstreze că lucrurile se pot face și altfel. Proiectul său se numește Matepolis și este, probabil, cea mai completă și mai curată platformă de matematică școlară din țară în acest moment în spatele căreia se află Cristian Săvulescu.
Filozofia din spatele platformei este simplă „Matematica nu se învață privind pe cineva care rezolvă- se învață rezolvând.”
Spre deosebire de canalele clasice de YouTube cu lecții video sau de site-urile care oferă doar colecții de fișe PDF sterile, Matepolis este o aplicație interactivă completă. Aici, materia se citește pe scurt, se exersează direct pe ecran și se verifică pe loc. Fiecare greșeală comisă de elev nu este penalizată cu un simplu „incorect”, ci primește o a doua șansă și o explicație logică.
Platforma acoperă, fără nicio întrerupere, toate cele 13 clase (de la clasa pregătitoare până la clasa a XII-a), respectând cu strictețe programele oficiale ale Ministerului Educației. Nu există „goluri” în mijlocul materiei; totul este construit pas cu pas, de la primele numărători ale celor mici și până la integralele complexe de liceu.
Matepolis înțelege că nevoile unui elev de la profilul uman sau tehnologic diferă de cele ale unui elev de la matematică-informatică. De aceea, la liceu au fost create trei trasee complet separate:
1. Matematică-Informatică (M1): Un parcurs riguros dedicat celor care se pregătesc pentru cel mai dificil examen de Bacalaureat, unde clasele a IX-a și a X-a acoperă și trunchiul comun.
2. Științe ale Naturii (M2): Un traseu cu lecții, teste și cartonașe proprii destinate programei M2, începând cu clasa a IX-a.
3. Filiera Tehnologică (M3): O abordare extrem de ingenioasă, unde lecțiile pornesc din situații reale de meserie, fiind adaptate perfect elevilor de la tehnologic pentru examenul M3.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia