Una dintre persoanele acuzate de corupție în dosarul angajărilor pe șpagă de la Spitalul Județean Botoșani a ajuns la un acord cu procurorii DNA

Una dintre persoanele acuzate de corupție în dosarul angajărilor pe șpagă de la Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani a ajuns la un acord cu procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA). Este vorba de soțul fostului manager al spitalului, Doina Caba, care a semnat un acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii anticorupție din Suceava.

Dinu Caba este cercetat pentru complicitate la infracțiunea de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii. Practic, el a obținut de la soția sa subiectele la un concurs și le-a înmânat unui candidat.

„În data de 4.12.2022, furnizarea unor variante de subiecte de la proba scrisa a concursului din 5.12.2022, către un candidat, din partea managerei Caba Doina, la cererea ei, în scopul facilitării promovării examenului pentru ocuparea postului de referent de specialitate responsabil cu protecția datelor cu caracter personal”, susțin anchetatorii.

Acordul de recunoaștere a vinovăției semnat de Dinu Caba și procurorii DNA a ajuns pe masa magistraților de la Tribunalul Botoșani. Procurorii anticorupție au propus o pedeapsă de un an cu suspendare sub supraveghere, cu un termen de încercare de doi ani, dar și 60 de zile munca în folosul comunității pentru Dinu Caba.

Surse judiciare susțin că procurorii au avut în vedere faptul că Dinu Caba este o persoană fără calitate în Spitalul Județean, a avut o conduită bună, a săvârșit o singură faptă, se află la prima abatere, dar și de faptul că a recunoscut greșeala chiar de la începutul anchetei.

Urmăreşte-ne pe Google News!

Medicii legiști au finalizat raportul în cazul Mariei, fetița de opt ani ucisă de unchi. Ce au descoperit anchetatorii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *