Ziua Medicinei de Urgență a fost marcată, astăzi, la Botoșani printr-o acțiune educativă. Mai mulți tineri, dar și adulți, au aflat chiar de la specialiștii UPU-SMURD cum pot salva vieți, respectiv cum se acordă primul ajutor unei persoane care a suferit un stop cardio-respirator.
Acțiunea, organizată în parcul „Mihai Eminescu” din municipiul Botoșani, a stârnit interesul a zeci de cetățeni.
La Botoșani, pe 16 decembrie 2010 a fost înființată structura SMURD, din cadrul ISU Botoșani. În septembrie 2013 a fost dată în folosințaă și autospeciala de Terapie Intensivă Mobilă, care este deservită de medici și asistenți din cadrul UPU, specialiști în medicina de urgență, astfel că activitatea medicala din cadrul serviciului a devenit una centralizată, fiind format UPU-SMURD Botoșani.
Urmăreşte-ne pe Google News! |