Un tânăr de 27 de ani, din Botoșani, acuzat că ar fi încercat să mituiască doi polițiști de circulație

Un tânăr de 27 de ani, din Botoșani, acuzat că ar fi încercat să mituiască doi polițiști de circulație. Ofițerii de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Botoșani au fost sesizați, luni,  de către polițiṣti din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani – Poliția municipiului Botoșani – Biroul Rutier, despre faptul că, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza municipiului Botoșani, au depistat și oprit în trafic un conducător auto, în vârstă de 27 de ani din comuna Frumușica, întrucât autoturismul condus de acesta prezenta modificări la sistemul de iluminare.

Având în vedere faptul că botoşăneanul emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0.26 mg/l alcool pur în aerul expirat.

După ce polițiștii i-au adus la cunoștință persoanei faptul că va fi sancționată contravențional și se va dispune reținerea permisului de conducere, aceasta s-a prezentat la autospeciala de poliție și a înmânat agenților de poliție suma de 1.650 de lei cu titlu de mită, disimulată între documentele autoturismului, pentru a nu se dispune măsurile legale pentru abaterile constatate.

Agenții de poliție au înregistrat momentul oferirii sumei de bani cu aparatura tip bodycam și au refuzat categoric propunerea conducătorului auto.

Ofițerii de poliție din cadrul Serviciului Județean Anticorupție Botoșani au procedat la constatarea infracțiunii flagrante, cercetările fiind continuate, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită.

Urmăreşte-ne pe Google News!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *