Polițist din Botoșani, în stare gravă, preluat de elicopterul SMURD

Un polițist din Botoșani, în stare gravă, a fost preluat, duminică după-amiază, de elicopterul SMURD pentru a fi dus la o clinică din Iași. Acesta are 21 de ani, lucrează la Secția 3 de poliție și a suferit un infarct miocardic acut. Medicii au decis transferul acestuia la Institutul de Boli Cardiovasculare din Iași.

Aeronava SMURD a aterizat pe heliportul din Botoșani pentru a-l prelua pe angajatul MAI.

Pompierii au intervenit pentru a asigura măsurile la aterizarea și decolarea elicopterului SMURD.

Urmăreşte-ne pe Google News!

Caz halucinant la Botoșani! Un tânăr este terorizat de o fată care nu vrea să renunțe la el. „I-a dat benzină pe poartă, îl urmărește prin oraș, îl amenință că se sinucide”

O tânără de 24 de ani din județul Botoșani și-a pierdut mințile după ce fostul ei iubit și-a găsit pe altcineva. Fata a început să îl amenințe că se sinucide dacă nu se împacă cu ea, iar recent a aruncat benzină peste poarta acestuia și i-a dat foc.

Cei doi tineri, el din Botoșani, ea din Corni, au avut o relație cu năbădăi timp de trei ani. Potrivit mamei băiatului, la un moment dat tânăra și-a găsit pe altcineva și a renunțat la relație.

„În ultima perioada ea mai avea pe cineva, ea a hotărât să se despartă, bun făcut, băiatul meu a suferi foarte mult, caz concret, i-a redat libertatea. După câteva luni, ei i se face dor, revine în viata lui. Că ea se omoară, a aruncat cu benzină în seara asta (n.r vineri) peste poartă. Suntem terorizați de trei zile, cum că ea se omoară, că face, că drege”, ne-a mărturisit femeia.

Aceasta a vrut să discute cu mama tinerei în speranța că aceasta îi va oferi ajutorul necesar fetei, dar discuțiile au fost fără sorți de izbândă.

„Pe tatăl fetei nici nu îl cunosc iar mama ei este în Germania. Ea este acasă doar cu o soră și un frate. Am încercat să discut cu mama ei, dar ea spune că au rupt legătura de la sărbători”, spune femeia.

Potrivit femeii, în ultimele luni, tânăra de 24 de ani îl urmărește pe botoșăneanul de 25 de ani prin oraș, se proptește în fața mașinii lui.

„De două săptămâni, băiatul meu a început să iasă cu o fată. Cum a aflat, ea numai cu amenințări umblă, numai cu fel de fel de prostii, că se omoară, că bea, pastile, că face un … să o aibă pe conștiință. Eu am încercat să vorbesc cu ea, nu ai cu cine”, spune, supărată, femeia.

Disperată, aceasta este hotărâtă să ceară ajutorul poliției deoarece gesturile tinerei par a fi ale unei persoane cu probleme și se teme că aceasta ar putea să îi facă rău fiului ei, dar chiar și ei înșiși.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *