Incendii în trei localități din Botoșani. Zece hectare de vegetație au ars

Aproximativ zece hectare de vegetație uscată au ars, în ultimele ore, în localitățile Pogorăști (Răuseni), Șendriceni și Dorohoi. La Pogorăști, exista pericolul ca flăcările să ajungă la două stâni, iar la Șendriceni, la culturile agricole.

Pentru stingerea incendiilor și înlăturarea efectelor au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi și Gărzii de Intervenție Trușești, dar și Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență Răuseni și Văculești.

Cauza probabilă a evenimentelor a stabilită ca fiind utilizarea focului deschis în spații deschise.

Reamintim faptul că potrivit legislației privind protecția mediului, este interzisă arderea miriștilor, a turbăriilor, a litierei pădurii, a stufului, a tufărișurilor sau a vegetației ierboase.

Astfel, cetățenii trebuie să respecte prevederile Ordonanţei de Urgenţă nr. 195 din 2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare. Conform acestui act normativ, proprietarii și deținătorii de terenuri cu titlu sau fără titlu au obligația de a nu arde și de a preveni arderea miriștilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărișurilor sau vegetației ierboase.

Nerespectarea acestor prevederi legale constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei pentru persoane fizice, iar pentru persoanele juridice de la 50.000 lei la 100.000 lei.

Atragem atenția asupra faptului că folosirea focului deschis pentru igienizarea terenurilor, arderea gunoaielor, a deșeurilor și a altor materiale combustibile pot avea consecințe grave, atât asupra mediului înconjurător, cât și asupra proprietății sau chiar vieții oamenilor.

În astfel de cazuri, flăcările se pot întinde cu repeziciune pe o suprafață mare, iar în condiții de vânt, incendiile de vegetație uscată sau de deșeuri menajere pot deveni și mai periculoase dacă se manifestă aproape de locuințe, de rețele de electricitate sau de locuri cu pericol de explozie.

 

Urmăreşte-ne pe Google News!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *