O importantă mănăstire din județul Botoșani își serbează hramul, vineri, 10 mai. Mănăstirea Cozancea, din comuna Sulița, are două hramuri: Adormirea Maicii Domnului și Izvorul Tămăduirii.
Manastirea Cozancea este locul unde si-au inceput nevointele monahale atat Parintele Paisie Olaru, cat si Parintele Cleopa Ilie. In anul 1656, trei pustnici vor ridica o micuta biserica de lemn.
In anul 1684, Constantin Bals va ridica si el o bisericuta de lemn. Biserica de zid, ce se pastreaza pana astazi, dateaza din anul 1732, ea fiind construita de Vasile Bals. Schitul este inchis in anul 1960, fiind redeschis abia in anul 1983. In anul 1990, schitul este numit manastire.
Aflată la peste 30 kilometri de municipiul Botoșani, comuna Sulița, deși nu apare pe o hartă turistică a României, ascunde adevărate comori pentru suflet și ochi. Este un loc aproape necunoscut de către iubitorii de călătorii. Aici, printre codrii seculari, numiți de către localnici și „Pustiul Cozancei”, se află o „Poartă către Cer” – Mănăstirea Cozancea. La mănăstire e o liniște deplină, și foarte plăcută. Odată ce ai ajuns aici și te-ai lăsat pătruns de atmosferă, greu îți mai vine să pleci. Mănăstirea a fost înfiinţată în urmă cu câteva secole de o familie de boieri care îşi avea domeniile în zonă, familia boierilor Balş, una dintre cele mai mari ale ţinutului Botoşanilor.
Se spune că mănăstirea a fost ridicată de unul dintre aceşti boieri în anul 1684, ca mai apoi Vasile Balş să ridice biserica din centrul mănăstirii. Biserica a fost terminată în anul 1744, atunci când Vasile Balş a dăruit mănăstirii o Evanghelie semnată de propria sa mână. Grosimea zidului bisericii măsoară aproximativ doi metri, iar catapeteasma este lucrată într-un stil desăvârşit.
Mănăstirea cuprinde biserica în plan trefalat cu ziduri groase. Cuprinde o tindă, apoi pronausul cu o turlă pătrată, închisă cu un bulb mare care foloseşte drept clopotniţă. În partea de sus a altarului este veşmântăria cu uşi de acces spre altar şi exterior. Pe pronaos este o boltă sferică, iar pe naos o boltă cu arce. La exterior, pe peretele dinspre sud se află o pictură murală înfăţişând Judecata de Apoi.
În incinta mănăstirii se găseşte un corp de chilii vechi şi unul nou, construit în 2007. Mănăstirea păstrează foarte multe obiecte, în special cărţi sfinte, care au aparţinut, la începutul anilor 1920, atât Părintelui Paisie Olaru, cât şi ucenicului său de atunci, Părintele Ilie Cleopa. Părintele Paisie Olaru şi-a început viaţa monahală la Cozancea, în anul 1921, la vârsta de 24 de ani.
Aici l-a cunoscut, apoi, pe Ilie Cleopa, care, copil fiind, păştea oile în jurul mănăstirii. Legătura dintre cei doi a fost atât de strânsă, încât Părintele Cleopa a ales să devină ucenicul Părintelui Paisie Olaru, la Mănăstirea Cozancea. Mai mult, în 1953, Cozancea a devenit mănăstire de maici, unde au trăit aproape 70 de călugăriţe, care au rămas aici circa patru ani. Ulterior, în 1960, mănăstirea s-a închis, fiind redeschisă în 1979, chiar în timpul regimului comunist, la solicitarea expresă a părintelui Elisei Florea, pe care fostul patriarh Iustin ar fi dorit să îl facă atunci arhimandrit. El a refuzat înaltul rang bisericesc, preferând întoarcerea la Cozancea şi refacerea obştei monahale de aici. Astăzi, Mănăstirea Cozancea şi călugării de aici trăiesc, nu din contribuţiile credincioşilor, ci din munca proprie. Ei lucrează cele zece hectare de teren pe care le au în proprietate, dar se bucură şi de lemnul de pe cele 14 hectare de pădure pe care le deţin. De asemenea, animalele din gospodărie, îi ajută să îşi asigure hrana zilnică. Acum, Mănăstirea Cozancea rămâne cunoscută, mai ales datorită “Părinţilor Paisie şi Cleopa”, spune, cu mândrie, stareţul de la Cozancea, potrivit Cnipt Botoșani.
Urmareste-ne pe Google News
