Poliţiştii de frontieră care au picat examinarea au dreptul să susţină un nou concurs pe posturile vacante din inspectoratele din ţară

Purtatorul de cuvant al IJPF Botosani, Minodora Racnea
Purtatorul de cuvant al IJPF Botosani, Minodora Racnea

Cei 40 de angajaţi ai Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră, care au obţinut punctajul cel mai mic la examinarea care a avut loc săptămâna aceasta vor rămâne la dispoziţie până pe 3 octombrie. Aceştia au posibilitatea ca în perioada imediat următoare să se înscrie pentru un nou concurs, pe posturile care sunt vacante la nivelul celorlalte inspectorate din ţară, implicit la Botoşani, prin plecarea celor care au demisionat de pe funcţii. Minodora Răcnea, purtătorul de cuvânt al IJPF, a declarat că cei care vor pleca din unitate se cunosc deja, pentru că sunt ultimii clasaţi în ierarhia întocmită în funcţie de punctajul obţinut. La examen s-au prezentat peste 500 de angajaţi.

Concursul se va încheia pe 8 sau 9 august, pentru că vor mai susţine concurs candidaţi care au avut aceeaşi medie. De exemplu, la un compartiment daca sunt trei candidaţi cu aceeaşi medie pe două posturi susţin din nou concurs. De asemenea, urmează departajarea pentru ofiţeri„, a spus Minodora Răcnea

 Cei puşi la dispoziţie vor rămâne în inspectorat până la 3 octombrie, cu posibilitatea prelungirii punerii la dispoziţie încă trei luni, fără ca drepturile salariale să le fie afectate. În cazul în care nu li se prelungeşte această perioadă, ei trec în rezervă. Timp de şase luni vor primi o soldă, ce va reprezenta între 50 şi 60% din salariu, funcţie de vechimea avută.

În final, la Poliţia de Frontieră din Botoşani vor fi reduse 40 de posturi de agenţi şi ofiţeri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *