O nouă decizie în instanță în favoarea unui chiriaș care vrea să cumpere apartamentul de la Locativa

ANL CismeaCurtea de Apel Suceava a pronunțat, miercuri, o nouă decizie în favoarea unui chiriaș care vrea să cumpere apartamentul de la Locativa. Este vorba de un apartament construit prin Agenția Națională pentru Locuințe, care a fost închiriat Lilianei Narcisa Groholschi. Aceasta a depus la Locativa cerere de cumpărare a spațiului, însă prețul calculat pentru imobil a fost considerat prea mare, el neincluzând și amortizările.

Prin urmare, botoșăneanca a contestat în instanță Hotărârea Consiliului Local Botoșani prin care i s-a aprobat cumpărarea locuinței și a obținut câștig de cauză. Judecătorii din Suceava au obligat autoritatea locală să dea o nouă hotărâre care să prevadă scăderea prețului.

Solutia pe scurt:

Admite recursul. Casează, în parte, sentinţa recurată şi în rejudecare: Admite, în parte, acţiunea. Anulează, în parte, Hotărârea Consiliului Local Botoşani nr. 324/28.07.2022. Obligă pârâtul ca, la emiterea noii Hotărâri de Consiliu Local, să stabilească preţul de vânzare al apartamentului, cu scăderea amortizării locuinţei în cauză. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate care nu contravin prezentei decizii. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Un chiriaș al societății Locativa SA Botoșani câștigă în instanță reducerea prețului de vânzare a locuinței ANL

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *