Proprietarii de locuințe care au intrat în vizorul ANAF. Documentul care trebuie dus obligatoriu la Fisc

În încercarea de a strânge bani la bugetul statului, Fiscul are în plan să controleze și chiriile. Un ghid cu noi reguli a fost publicat pe site-ul Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

Potrivit documentului, toți proprietarii care închiriază au obligația să plătească impozit pe venit. În realitate, tot mai multe locuințe sunt închiriate la negru, iar cei care le dețin nu își declară veniturile.

Cu ochii pe proprietarii care nu își declară apartamentele sau locuințele închiriate, ANAF a publicat un ghid cu reguli. Toate contractele de închiriere trebuie declarate.

Proprietarii sunt obligați să înregistreze contractele de închiriere la sediul ANAF, în termen de 30 de zile, de la data încheierii contractului sau apariției unei modificări contractuale, cum ar fi modificarea prețului de închiriere sau a duratei. Ulterior, impozitul pe veniturile din chirii trebuie plătit de proprietari până la data de 25 mai a anului următor. Declarația unică privind impozitul pe venit se depune fie la unul dintre ghișeele ANAF, fie prin poștă sau online, prin intermediul platformei Spațiu Virtual Privat, dezvoltată de Fisc.

Veniturile din chirii sunt taxate cu 10%, după deducerea unei cote de cheltuieli de 20%, fără să fie nevoie de documente de justificare.

Practic, la o chirie de 2.000 de lei brut, 400 de lei este o sumă neimpozabilă, iar procentul de 10% se va aplica pentru suma de 1.600 de lei. Adică proprietarul trebuie să plătească în jur de 160 de lei. Cei care realizează venituri mai mari de șase salarii minime brute, plătesc și contribuția la sănătate de 10%.

În realitate, însă, sunt mulți cei care nu plătesc impozit pentru închirierea locuințelor. Potrivit unui studiu al unei agenții imobiliare desfășurat în rândul a peste o mie de proprietari, jumătate închiriază fără contract. Sunt mulți și cei care după ce au încheiat un contract cu chiriașul prin agenția imobiliară nu îl mai înregistrează și la ANAF. Cifrele sunt și mai mari în cazul celor care închiriază în regim hotelier.

Christian Tudorache, agenție imobiliară: „Crește gradul de siguranță în relația cu un chiriaș, în special rău-platnic, versus un contract de închiriere dacă nu e declarant și chiriașul devine rău-platnic, tu nu ai nicio pârghie să îl poți executa pentru că tu în spate ai făcut o evaziune fiscală”.

În general, ANAF poate verifica dacă proprietarii au declarat că au locuințele închiriate prin asociațiile de proprietari sau pot urmări sursele veniturilor care le ajung în conturi. Cei care sunt prinși, riscă o amendă de 500 de lei, plus plata taxelor din urmă pentru banii nedeclarați, informeaza Stirile ProTV

Tumoră de 45 de kilograme, extirpată din abdomenul unei femei din Botoşani. Medic: Este cea mai mare tumoră extirpată din istoria Botoşaniului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *