Angajatorii botoșăneni, cu peste zece salariați, atenționați de Inspectoratul Teritorial de Muncă să încheie contracte colective de muncă

itm BotosaniReprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă Botoșani atrag atenția că Legea Dialogului Social nr. 367/2022 prevede că negocierea colectivă este obligatorie la nivelul unităților care au cel puțin 10 angajați/lucrători. În cazul în care intr-o unitate nu există contract colectiv de muncă, angajatorul sau orice altă persoană îndreptățită  să participe la negocierea colectivă, conform prezentei legi, poate iniția negocierea contractului colectiv de muncă în orice moment, transmite printr-un comunicat ITM Botoșani.

”Pentru angajați, negocierea colectivă generează avantaje multiple precum: mai multă justiție socială, drepturi superioare privind condițiile de muncă și de angajare, salariile, securitatea și sănătatea în muncă, aplicarea principiului egalității de șanse și tratament, protecție suplimentară în exercitarea drepturilor legale, concilierea vieții profesionale cu cea de familie, locuri de muncă și venituri mai stabile, o influență mai mare la locul de muncă și participarea la procesele decizionale”, precizează ITM Botoșani.

Pentru angajatori, negocierea colectivă aduce avantaje privind asigurarea păcii sociale și a unui climat de muncă favorabil performanței, productivitatea și loialitatea personalului îmbunătățite,participarea mai mare a forței de muncă la locul de muncă, eficacitate și planificare bugetară, rezolvarea timpurie a litigiilor.

Neîndeplinirea de către angajatori a obligației privind negocierea colectivă constituie contravenție și se sancționează cu amendă de  la 15.000 lei la 20.000 lei.

Tumoră de 45 de kilograme, extirpată din abdomenul unei femei din Botoşani. Medic: Este cea mai mare tumoră extirpată din istoria Botoşaniului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *