FOTO Halele lui Saligny din Botoșani, construite în urmă cu mai bine de 100 de ani, care sunt perfect funcționale și astăzi

Halele lui Anghel Saligny din Piața Centrală, construite acum mai bine de 100 de ani, reprezintă un exemplu de pricepere inginerească.

Cele două clădiri, ridicate în anul 1912 sunt și astăzi perfect funcționale. Arhitecții spun că sunt un exemplu de pricepere inginerească și dacă vor fi întreținute, vor putea fi folosite fără probleme încă 100 de ani.

Halele sunt construite cu gust, cu geamuri înalte, iluminatoare de inspirație germană, grinzi frumos lucrate din oțel și din bronz, cu capiteluri din bronz.

Toate detaliile sunt lucrate cu migală în stilul marilor construcții industriale din Austria sfârșitului de secol XIX. Cele două clădiri sunt folosite și astăzi la parametri optimi. Arhitecții și inginerii de astăzi nici nu au îndrăznit să le perturbe echilibrul perfect, cu modernizări inutile.

Onorariul lui Anghel Saligny pentru proiectarea celor două hale, rămas confidențial până astăzi, a fost plătit de bogatele familii evreiești printre care Sommer, Leibovici sau Moscovici, dar și de negustorii armeni din familia Ringhilescu, potrivit Centrului Național de Informare și Promovare Turistică Botoșani.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *