O asistentă anchetată în dosarul șpăgilor de la Spitalul Botoșani a fost arestată. Ce a făcut cât era sub control judiciar

Una dintre asistentele anchetate în dosarul şpăgilor de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Mavromati Botoşani a fost arestată. Este vorba de Mirela Titiliuc, asistenta medicala șef la Secția Boli Infecțioase Adulți, pentru care s-a decis înlocuirea controlului judiciar cu masura arestului preventiv, ca urmare a deciziei Tribunalului Suceava, care a admis propunerea procurorilor.

Motivul a fost acela că Titiliuc a încălcat obligațiile impuse de a nu lua legătura cu anumite persoane direct sau indirect precum și încercarea de a zadarnici aflarea adevărului prin determinarea unor persoane de a nu declara împotriva ei.

Totodată, față de aceasta s-a extins acțiunea penală cu privire la alte infractiuni de luare de mita, trafic de influenta, ambele în forma continuată și complicitate la dare de mită, vizând primirea unei sume totale de 11 200 de euro de la mai multe asistente-medicale din cadrul secției în legătură cu promovarea examenului din 26.05.2022 de definitivare pe posturi.

Acuzaţiile DNA

În perioada 2020-2022, inculpații Titiliuc Mirela, Surugiu Anca și Anichei Claudiu, ar fi deținut diferite calități în cadrul comisiilor de examinare înființate la nivelul Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani pentru ocuparea unor posturi de electrician, muncitor necalificat supraveghere bolnavi psihici periculoși, asistent medical debutant pe durată determinată și infirmier.
În acel context, inculpații Surugiu Anca și Anichei Claudiu ar fi furnizat unor candidați subiectele stabilite de comisie, ce urmau să fie date la probele de concurs, în scopul facilitării promovării acestora, prin obținerea unei note minime, respectiv nota 7,00.
În aceleași împrejurări, inculpatele Titiliuc Mirela și Surugiu Anca ar fi pretins și primit, direct sau prin intermediari, de la alți candidați bunuri și sume de bani cuprinse între 500 lei și 10.000 lei.
Ulterior, ca urmare a „ajutorului” oferit de inculpați, toți candidații au promovat concursurile la care s-au înscris.

Google New Urmareste-ne pe Google News

One thought on “O asistentă anchetată în dosarul șpăgilor de la Spitalul Botoșani a fost arestată. Ce a făcut cât era sub control judiciar

  1. Iar nevasta lui titiliuc?
    Mai titiliuc…ai pensie speciala, ai salariu de consilier la prefectura, ai primit apartament de serviciu de la armata, ai….ai…ai…
    Nu-ti ajunge?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *