FOTO Ce s-a ales din SPA-ul de lux al comuniștilor botoșăneni. Autoritățile postdecembriste s-au chinuit trei decenii să-i găsească un rost

foto adevarul

Ruina impresionantă a unui fost spa pentru protipendada comunistă din Botoșani va fi demolată, pentru că autoritățile post-decembriste nu a reușit, nici în trei decenii să o valorifice. Structura de beton și fier putea fi valorificată. Proiecte au existat dar numai pe hârtie.

Parcul Mihai Eminescu din municipiul Botoșani este unul dintre cele mai frumoase parcuri din Moldova. Fosta pădure și loc de promenadă a boierilor Vârnav dăruită orașului este locul preferat de promenadă atât al localnicilor, cât și a celor care vizitează orașul nord-moldav.

Dar chiar lângă una dintre aleeile care duc la acest loc spectaculos și încărcat de istorie se află o structură comunistă care strică tot peisajul. După un gard vechi din plăci de beton se află o construcție impunătoare, proiectată pe cel puțin trei nivele, din fier și beton.

Practic din aceasta a rămas doar scheletul, astăzi ruinat, acoperit de buruieni și un soi de ”hotel” pentru oamenii străzii care reușesc să se strecoare în zonă. Pentru nostalgicii regimului comunist, această structură ruinată este simbolul neputinței administrației post-decembriste a Botoșaniului.

Un spa de lux pentru protipendada comunistă

Această structură se află în spatele fostei băi centrale a orașului, astăzi un punct de lucru pentru Nova Apaserv, societatea de apă și canal a județului.

Scheletul de fier și beton, cu tot cu scări și planșee era cumva legat de baia centrală și trebuia să fie un centru spa de lux pentru protipendada regimului comunist din Botoșani, cu bazine de înot, centru de îngrijire, saune și multe altele.

Este o construcție pe trei nivele ce era destinată activiștilor și nomenclaturiștilor. Lucrările au început în anul 1989 și trebuia finalizate în vara lui 1990. Odată cu evenimentele din decembrie 1989 și căderea regimului comunist, lucrările au fost sistate.

Un festival al ideilor mărețe, transformat doar în planuri și vorbe

Odată ce structura a început să se degradeze, iar localnicii să sesizeze tot mai mult aspectul nepotrivit al ruinelor, în preajma parcului, autoritățile locale din Botoșani, abia după anul 2010, adică la două decenii de la abandonarea lucrărilor, au început să imagineze soluții și întrebuințări pentru respectivul schelet betonat – în condițiile în care lucrările deja efectuate puteau fi utilizate pentru o nouă construcție.

De altfel, clădirea în construcție a fost plimbată de la o instituție la alta, aproximativ 20 de ani. În anii ’90 aparținea Regiei de Apă a județului. Având în vedere că cei de la Apă nu aveau ce să facă cu ea, ba chiar era o piatră de moară agățată de gâtul lor, fiind nevoiți să o conserve și mențină normele de securitate, structura de beton a fost predată Companiei Naționale de Investiții (CNI). De la Compania Națională de Investiții a fost, în cele din urmă, predată Primăriei Municipiului Botoșani.

Prima încercare de valorificare a structurii abandonate a avut loc în 2014. Consiliul Județean dorea să o preia și să o includă împreună cu Baia Centrală într-un proiect conform destinației inițiale, imaginată de comuniști, adică un spa modern. Au fost însă doar vorbe.

În 2015, edilii Primăriei Botoșani au venit cu o altă idee. Au cerut bani de la CNI, pentru amenajarea unui bazin de polo, pe aceea structură. Primăria Botoșani nu a primit niciun ban, iar ideile au rămas doar idei.

Peste numai doi ani, în 2017, noii edili au schimbat macazul și au precizat că vor să construiască pe locul fostei structuri, deja ruinată, un centru social, cu fonduri europene. Nici acest proiect nu s-a materializat.

Ruina comunistă va fi dărâmată

În tot acest timp, structura de beton s-a deteriorat puternic, mai ales că a nins și a plouat peste ea timp de trei decenii. Fără să poată fi valorificată, structura va fi în cele din urmă demolată de Primăria Botoșani. Demolarea și curățarea locului va costa 194.000 de lei. Pe locul acelei structuri va fi amenajată o parcară. Mai apoi, autoritățile se gândesc fie să facă o parcare supraterană, fie o instituție de cultură, scrie adevarul.ro

Google New Urmareste-ne pe Google News

FOTO Magazinul ”Meșterul casei tale”, deschis, la Botoșani. Discounturi pentru clienți și avantaje pentru parteneri!

2 thoughts on “FOTO Ce s-a ales din SPA-ul de lux al comuniștilor botoșăneni. Autoritățile postdecembriste s-au chinuit trei decenii să-i găsească un rost

  1. Nu este adevarat. Baia centrala era frecventata la sectia baia de aburi, de toate categoriile sociale de la muncitori din zona industriala si pensionari care locuiau la case, la ingineri, profesori, doctori, directori intre care directorii IJGCL. Baia centrala era neincapatoare in special in perioadele cand se oprea apa calda la blocuri si au vrut sa faca o baie mai mare. Astazi diferentele sociale au ajuns foarte mari si preturile sunt atat de mari incat oamenii cu salarii obisnuite – profesori, economisti, muncitori, pensionari- nu-si pot permite o baie la sauna.

  2. acolo trebuia sa fie un bazin de inot de dimensiuni olimpice si nu spa pentru protipendada asa cum afirmati fara sa va asumati raspunderea pentru cele afirmate in necunostinta de cauza prin comunicarea numelui.De ce oare va pute tot ce s a facut in favoarea municipiului si a judetului si faceti afirmatii gratuite.,aiurea. Documentati va si apoi scrieti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *