Polițistul botoșănean lovit de o mașină în timpul serviciului, în stare gravă. A fost trimis la o clinică din București

Polițistul de 24 de ani accidentat, vineri seară, în timpul serviciului, se află în stare gravă. Acesta suferit un traumatism cranio cerebral, respectiv  un traumatism toraco abdominal, fiind transportat în comă de la locul accidentului la Unitatea de Primiri Urgențe.

Medicii botoșăneni au decis transferul acestuia la o clinică de specialitate din București, după ce a fost stabilizat.

Accidentul a avut loc vineri seară, când polițistul, din cadrul Poliției Orașului Flămânzi, a fost lovit accidental de o mașină în timp ce se afla pe partea carosabilă.

El executa activități specifice de circulație rutieră și în momentul în care a efectuat semnal de oprire unui autoturism, acesta a redus viteză pentru a opri, iar din spate, pe același sens de deplasare, s-a angajat în depășire un alt auto care l-a acroșat pe agent.

Polițistul purta uniformă cu elemente reflectorizante, specifică Poliției rutiere.

Acesta a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorul autoturismului a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. În acest moment se efectuează cercetarea la fața locului, pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier”, a declarat Delia Neniscu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Accident la Botoșani! Polițist lovit de o mașină în timpul serviciului. A ajuns la spital

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *