FOTO Șofer de autocar sancționat cu 10.000 lei. Ce au descoperit polițiștii de frontieră botoșăneni în niște bagaje care trebuiau să ajungă în Franța

Echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut a descoperit la controlul de frontieră, în bagajele transportate în Franța de un șofer de autocar, 6.840 de țigarete și 420 litri de băuturi alcoolice (băuturi spirtoase și vin), cu timbru de acciză Republica Moldova. Bunurile accizabile descoperite au fost confiscate, iar transportatorul amendat.

În ziua de 9 martie a.c, în jurul orei 02.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut /I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, conducând un autocar cu destinația Franța, un bărbat cu cetățenie română și Republica Moldova,  în vârstă de 40 de ani.

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport și persoanei, ocazie cu care echipa comună de control, formată din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali a descoperit, ascunsă și nedeclarată, în vederea sustragerii de la controlul vamal, în bagajele transportate, cantitatea de 6.840 ţigarete (342 pachete), de diferite mărci, și  cantitatea de 420 litri de băuturi alcoolice (băuturi spirtoase și vin) cu timbru de acciză Republica Moldova, Conform prevederilor legale, a fost luată măsura confiscării bunurilor accizabile descoperite, în valoare totală de 7.763 de lei şi sancţionarea contravenţională a bărbatului cu amendă în valoare de 10.000 de lei”, a declarat Minodora Răcnea, purtătorul de cuvânt al STPF Botoșani.

Google New Urmareste-ne pe Google News

FOTO Tânără din Botoșani, bătută cu sălbăticie de bărbatul său. Atenție! imagini cu un puternic impact emoțional

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *