Președintele CNAS, îndemn pentru toți românii: „Du-te la medicul tău de familie în luna de naştere pentru un consult profilactic!”

foto: Profimedia Images

Valeria Herdea, președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) le cere românilor să meargă la medicul de familie pentru consultul profilactic.

Prevenția este ceva ce lipsește din comportamentul românilor. De cele mai multe ori ajungem la doctor atunci când avem o problemă gravă de sănătate. Valeria Herdea, președintele CNAS a subliniat importanța consultului profilactic la medicul de familie.

Dacă vom începe să fim proactivi şi atenţi cu sănătatea noastră, probabil că în anii următori vom observa rezultate pe care nu le speram şi am să vă spun de ce. Foarte pe scurt, există în fiecare etapă de viaţă câteva intervenţii preventive, la care avem acces şi care sunt deja legiferate, introduse în contractul-cadru. Trebuie doar să fie aplicate de ambele părţi, adică şi de pacienţi (…) Du-te la medicul tău de familie în luna de naştere pentru un consult profilactic! Un consult profilactic înseamnă că mergi şi fără să ai neapărat semne de boală. Nu trebuie neapărat să fii răcit, bolnav sau să ai o erupţie sau alergii, ca să mergi la medicul tău de familie. Mergi, pentru că medicul tău de familie este cel care te cunoaşte!„, a afirmat Valeria Herdea, marţi, într-o conferinţă de presă organizată de Salvaţi Copiii, potrivit Agerpres.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Raportul Starea Sănătății în Uniunea Europeană din 2023 arată că România are cel mai mare număr de decese atât din cauze prevenibile, cât și din cauze tratabile din UE. De altfel, speranța de viață a românilor este a treia cea mai scăzută din statele membre.

Sursa: adevarul.ro

O femeie din Botoșani, mama a trei copii, are nevoie urgent de sânge. Mirela trece printr-o suferință cumplită

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *