Valeriu Iftime face show: ”Bat FCSB, bat Sepsi și mă distrez la Cluj!”

FC Botoșani se află pe ultima poziție în clasament cu patru runde înainte de încheierea sezonului regulat.

Moldovenii nu au mai pierdut în campionat de patru etape, dar tot se află departe de zona de siguranță a play-out-ului. FC Botoșani a înregistrat până acum 20 de puncte și a consemnat trei victorii, 11 remize și 12 eșecuri.

FC Botoșani le va întâlni în ultimele patru etape pe FCSB (25 februarie), Sepsi OSK (29 februarie), ”U” Cluj (3 martie) și Farul Constanța (9 martie)

Valeriu Iftime, patronul botoșănenilor, a ținut să evidențieze faptul că după venirea lui Bogdan Andone echipa a început să evolueze mai bine și are gânduri mărețe înainte de ultimele confruntări din sezonul regulat. Finanțatorul speră la victorii cu FCSB, Sepsi OSK și ”U” Cluj, dar admite că împotriva roș-albaștrilor nu are un palmares prea bun.

După ce a venit Bogdan (n.r. – Bogdan Andone) și a început să-mi spună cam care sunt găurile noastre, și având în vedere cum jucăm acum, eu zic că putem! Dar nu e ușor, trebuie să câștigăm puncte, iar în play-out să jucăm bine. Mai avem 4 meciuri, luăm 12 puncte. Bat Steaua (n.r. – FCSB), bat Sepsi, mă distrez la Cluj, apoi vine acasă Viitorul (n.r. – Farul). Vă dați seama ce de puncte fac? Dacă începeam campionatul cu echipa asta, jur că mă băteam la play-off! Cu echipa de acum. În vară a fost dezastru mare.

Șanse mici cu FCSB. Dacă mă iau după palmares, nici n-aș merge să joc. Dar eu cred în frumusețea acestui sport. Când nu te aștepți se poate întâmpla o minune. Așa că visez la fiecare joc cu FCSB că pot câștiga, apoi mă trezesc a doua zi și mă tot scarpin la ochi, să văd dacă e noapte și trebuie să mai visez o dată. Nu, eu cred că putem. Echipa e bună acum, solidă. Trebuie să ne apărăm bine, avem pregătire fizică bună. Avem jucători talentați la mijloc și în față, pot da gol”, a spus Valeriu Iftime, potrivit DigiSport.

În ultima etapă, FC Botoșani a remizat cu Universitatea Craiova, scor 2-2, ”acasă”, după ce oltenii au restabilit egalitatea la ultima fază a partidei, în minutul 90+5, noteaza sport.ro

Google New Urmareste-ne pe Google News

Direcția de Asistență Socială Botoșani a scos la concurs două posturi. Ce caută să angajeze!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *