FOTO Medic de la Spitalul Județean ”Mavromati” Botoșani: Aș vrea să fac un apel către toată lumea. Sunt pacienți care ajung în stadiu foarte avansat…

Medicul Adrian Dondaș, de la Compartimentul de chirurgie orală și maxilo-facială din cadrul Spitalului Județean ”Mavromati” Botoșani, atrage atenția că numărul tinerilor cu cancer este în creștere și face un apel către botoșăneni să se prezinte din timp la consult, nu în momentul în care cancerul este în formă avansată.

Medicul spune că sunt pacienți cu cancer, care au trecut pragul compartimentului la care activează, și de 30 de ani.

”În ceea ce privește pacienții cu cancer vâsta începe să scadă. Avem cancer de sânge. cancer limfom diagnosticat la 30 de ani prin apariția unor tumori la nivelul gâtului. Dacă înainte era o patologie a vârstnicului, devine o patologie a adultului tânăr. Avem, pacienți cu cancer și la 40 de ani, pentru că neglijează cancerul de buză sau mucoasă orală. Adresabilitate la noi este foarte mare, se tratează tot ce înseamnă patologie oro-maxilo-facială chirurgicală. patologii infecțioase, patologie traumatică, patologie tumorală de la nivelul feței, a gurii și o parte a gâtului. Tratăm 400 de cazuri pe an, multe urgențe și la nivelul Spitalului de Urgență asta este adresabilitatea numărul 1, de la traume complexe, pierderi de substanță cu defecte majore, la patologii tumorale care necesită construcții de limbă, de buză, etc”, a declarat medicul Adrian Dodaș.

Acesta a îndemnat cetățenii către screening și spune că personal acordă consultații atât asiguraților, cât și neasiguraților, în cazul patologiilor enumerate mai sus.

Aș vrea să fac un apel către toată lumea, și anume o îndemnare către screening, care la noi este foarte deficitară. Sunt pacienți care ajung în stadiu foarte avansat al bolii , în special la tumorile maligne, pentru că ele au o caracteristică: în fazele de debut nu dor și atunci pacientul nu se adresează medicului. Așa că orice crescătură, orice ulcerație pe gură, pe piele, trebuie consultată de un medic specialist. Din păcate, avem pacienți care ajung în faze foarte avansate, să nu neglijeze când putem iniția un tratament rapid și eficient, fiindcă orașul nostru, județul nostru și regiunea Molovei este oarecum deficitară în tratamentul patologiei maligne complexe. Centrele de radio terapie sunt puține, foarte aglomerate, iar pacienții care ajung acolo pierd luni de zile prețioase. De aceea, cel mai bun este screening-ul și orice pacient care are o întrebare, o suspiciune, să consulte un medic specialist. Eu, pe toți pacieții care au venit în programul meu de consultații i-am vzăut pe toți, chiar dacă sunt asigurați, chiar dacă nu, chiar dacă nu au trimitere, dar măcar să vedem despre ce este vorba și îi îndrumăm după aia. Să nu neglijeze crscăturile, ulcerațiile, simptomele de deformare a feței, simptomele de amorțeală a feței, nu trebuie neglijate nciodată”, a mai spus Dondaș.

Adrian Dondaș este singurul medic la Compartimentul de chirurgie orală și maxilo-facială iar anual tratează în jur de 400 de cazuri.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *