Un drum din județul Botoșani intră în modernizare. Lucrările, scoase la licitație

Modernizarea drumului județean DJ293, Mileanca – Codreni – Puțureni – Coțușca, a fost scoasă la licitație.

Întregul proiect, în valoare de 16 milioane de euro, va fi finanțat exclusiv din fondurile alocate de către Consiliul Județean Botoșani.

„Este un efort financiar semnificativ pentru bugetul județului. Am promis că vom moderniza și acest sector de drum și ne ținem de cuvânt. Din bugetul Consiliului Județean am finanțat realizarea Studiului de Fezabilitate și a Proiectului Tehnic, iar acum Direcția Județeană de Drumuri și Poduri, din sumele pe care le-am alocat în  acest an, a scos la licitație și execuția lucrărilor pentru modernizarea celor 15 kilometri de drum de piatră”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.

Ofertele la licitație pot fi depuse până pe data de 18 aprilie. „Infrastructura rutieră a fost și rămâne prioritară pentru echipa Consiliului Județean Botoșani. Ne dorim și la această licitație să participe cât mai mulți constructori. Este o lucrare importantă, cu o valoare foarte mare”, a declarat, la rândul său Dorin Birta, vicepreședintele Consiliului Județean Botoșani.

În acest moment, Consiliul Județean Botoșani are în derulare alte cinci proiecte de modernizare a drumurilor de piatră, care totalizează peste 42 de kilometri. Valoarea acestor proiecte se ridică la aproximativ 44 milioane de euro, 35 milioane de euro reprezentând fondurile atrase din Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, iar 9 milioane de euro cofinanțarea asigurată din bugetul Consiliului Județean Botoșani.

„Rețeaua de drumuri județene din Botoșani măsoară 652 de kilometri, din care, în ultimii trei ani, am modernizat 150 de kilometri și s-a turnat covoare asfaltice pe alți 60 de kilometri. De asemenea, avem în execuție lucrări de modernizare pe 42 de kilometri și în licitație alți 15 kilometri. Vrem ca la finalul mandatului drumurile de piatră, care nu sunt modernizate sau în plin proces de modernizare, să reprezinte mai puțin de 2% din totalul drumurilor județene”, a conchis Doina Federovici.

Se extinde rețeaua de canalizare în municipiul Botoșani și o comună din județ

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *