Valeriu Iftime nu se dă bătut după ce a ajuns pe ultimul loc: „Nu ne temem de Dinamo” » Transferul care rezolvă problemele la FC Botoșani: „A semnat”

FC Botoșani a ajuns pe ultimul loc în Superliga după semieșecul cu Universitatea Craiova, de pe teren propriu, scor final 2-2. Pe poziția 15 a urcat Dinamo ca urmare a victoriei în fața celor de la Oțelul, 3-1.

Valeriu Iftime este încrezător că Bogdan Andone va salva de la retrogradare formația moldavă, mai ales după ce au fost rezolvate toate problemele de lot. Finanțatorul anunță că antrenorul are la dispoziție un nou jucător din această săptămână, ce ar putea debuta chiar în partida următoare, cu FCSB.

Valeriu Iftime nu se teme de Dinamo

FC Botoșani a fost foarte aproape să producă surpriza, însă Elvir Koljic a egalat în minutul 90+5. Evoluția, totuși, i-a dat motive de speranță lui Valeriu Iftime, care a rezolvat și problema postului de portar, cel pe care Răzvan Ducan și, ultima dată, Andrei Ureche au dezamăgit.

„Am jucat bine în prima, dar în repriza a doua am fost fricoși, ar fi fost puțin meritat să câștigăm, repriza a doua chiar penibili. N-ai voie acasă, dacă îi țineam sub control… Prima repriză am jucat, am încredere că Bogdan o reglează până la final, Dinamo a bătut, pare bună, dar nu ne temem de Dinamo. Față de acum 7 etape, când eram goi, eram zero. Eu zic că o scoatem, mă țin, cheltuiesc. Dacă nu, aia e”, a declarat Valeriu Iftime în exclusivitate pentru GSP.ro. 

FC Botoșani a semnat cu un nou portar

Moldovenii au semnat cu portarul bosniac Luka Kukic (27 de ani), ultima dată la FC Buxoro, din prima ligă a Uzbekistanului.

„Kukic a semnat, mi-am dat ok-ul, e la noi. Am și atacantul ăsta italian, Margiotta, care ne va ajuta. Eu zic că ne-am acoperit, avem lot ca să ne batem”, a completat Iftime.

Despre transferul lui Luka Kukic la FC Botoșani a scris și Fanatik.ro.

„Rezultatul e echitabil, dacă după meciul de la Arad (n.r. UTA – FC Botoșani 2-2) am zis că meritam victoria, acum spun că e corect rezultatul. E dureros că am primit gol în prelungiri, dar nu meritam victoria. E un campionat echilibrat, multe jocuri se termină la diferență de un gol. E clar că minutele de prelungiri pot fi decisive. Îi felicit pe băieți pentru dorință, pentru atitudine, așa a fost să fie. Și terenul a fost prost, cu atât mai mult e de lăudat atitudinea.” Bogdan Andone după FC Botoșani – Universitatea Craiova

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *