Mai puțini botoșăneni în concedii medicale, după ce a fost introdusă taxa ”pe boală”. La cât a scăzut numărul acestora

concediu medicalNumărul botoșănenilor care și-au luat concedii medicale a scăzut drastic după ce guvernanții au anunțat impozitarea acestora. Potrivit datelor primite de la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Botoșani, dacă în luna ianuarie a anului 2023, 3959 de angajați din Botoșani și-au luat concedii de boală, în ianuarie 2024 doar 2018 au primit astfel de concedii.

Numărul concediilor medicale raportate de medici în ianuarie 2024 a scăzut la aproape jumătate față de aceeași perioadă a anului 2023”, a declarat Alina Mustiață, directorul general al CAS Botoșani.

Botoșănenii care se îmbolnăvesc și sunt nevoiți să beneficieze de concediu medical primesc mai puțini bani, după ce Guvernul a introdus o taxă de 10%.

Începând cu 1 ianuarie 2024 concediile medicale sunt taxate identic cu un salariu, adică cu 45% față de 35% cât era până la 31 decembrie 2023, impunându-se impozitul pe venit de 10%, contribuția pentru pensii de 25% plus contribuția pentru sănătate care până acum nu era percepută.

Decizia a stârnit controverse, iar, în urmă cu câteva zile, Senatul a votat pentru eliminarea taxării cu 10% a concediilor medicale, după ce comisiile de muncă și de buget-finanțe au adoptat amendamentele esențiale. S-a considerat că nu este normal să se introducă o taxă și pe boala românilor.

Proiectul va ajunge acum la Camera Deputaților, care este for decizional.

În anul 2023, medicii dn județul Botoșani au eliberat 44.592 de concedii medicale, iar în 2022, un număr de 48.811 concedii de boală.

Sumele uriașe pe care le datorează statului trei pensionari din Botoșani! Au popriri pe pensii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *