Topul localităților din Botoșani în care au loc cele mai multe incendii. 13 persoane au murit din cauza flăcărilor

Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Botoșani arată că cele mai multe incendii, care au avut loc anul trecut, s-au produs în municipiile Botoșani și Dorohoi câte 69 respectiv 30, urmate de Flămânzi cu 18 și Ștefănești cu 15.

În 2023, forțele de intervenţie ale ISU Botoşani au acţionat pentru stingerea unui număr de 426 incendii din care 75 de vegetație uscată, cu 40% mai puține decât în anul precedent (716 incendii în 2022, din care 278 de vegetație uscată). Mai bine de jumătate au fost stinse în colaborare cu Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență. 51 persoane au fost salvate din locuinţele cuprinse de flăcări, zece dintre ele având nevoie de îngrijiri medicale. În urma incendiilor şi-au pierdut viaţa 13 persoane.

Cele mai frecvente cauze stabilite pentru incendiile produse anul trecut în gospodării și locuințe sunt:

– coș de fum defect/ necurățat de funingine sau neprotejat termic – 99;

– instalații și aparate electrice defecte – 92;

– foc deschis în spații deschise – 43;

– mijloacele de încălzire nesupravegheate sau improvizate – 26;

– fumatul în locuri nepermise – 26;

– cenușa/jar/scântei – 15;

– acțiune intenționată – 15;

– autoaprindere – 10;

– jocul copiilor cu focul – 7;

– scântei mecanice – 6;

– scurgeri de produse inflamabile – 5;

– alte cauze (defecțiuni tehnice în exploatare, împrejurări nedeterminate) – 7.

Valoarea bunurilor salvate în urma intervenţiei forţelor ISU Botoşani se ridică la aproximativ 34.500.000 lei, în timp ce pagubele provocate sunt de cca. 4.500.000 de lei. Majoritatea incendiilor s-au produs în mediul rural, la gospodăriile cetățenești. Cauzele care au generat cele 75 de incendii de vegetație uscată sunt: foc deschis în spații deschise (57), fumatul în locuri nepermise (11), acțiune intenționată (3), scântei mecanice (3) și jocul copiilor cu focul (1).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *