FOTO & VIDEO Casa unui tânăr, răscolită de polițiștii botoșăneni. Arsenal de arme, droguri și documente false găsite de oamenii legii în locuință

Arsenal de arme, droguri și documente false găsite de polițiști la locuința unei persoane bănuită de șantaj, amenințare și tulburarea ordinii și liniștii publice.

La data de 13 februarie 2024, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi – Biroul de Investigații Criminale au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 24 de ani, din municipiul Dorohoi, bănuit de comiterea infracțiunilor de șantaj, amenințare și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Din cercetări, a reieșit faptul că acesta, în perioada 5-7 februarie a.c., a adresat în mod repetat amenințări persoanei vătămate, un bărbat de 36 de ani, din municipiul Dorohoi, atât prin intermediul unei rețele de socializare, cât și în mod direct, în timp ce se aflau în spații publice, în scopul de a obține, în mod injust, foloase patrimoniale, respectiv bani”, a  declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoșani.

Pentru documentarea activității infracționale, a fost pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară, la locuința tânărului bănuit de comiterea faptelor, prilej cu care au fost identificate și ridicate în vederea continuării cercetărilor, mai multe bunuri care prezintă interes în cauză, printre care, o armă tip carabină, o macetă, 14 plicuri autosigilante, în interiorul cărora se afla o substanță solidă, sub formă de cristale, un dispozitiv de mărunțit, telefoane mobile și două permise de conducere care aveau fotografia tânărului de 23 de ani, însă conțineau alte date de identificare.

Astfel, cercetările au fost extinse sub aspectul comiterii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, fals material în înscrisuri oficiale și deținere de droguri de mare risc, pentru consum propriu, fără drept.

În desfășurarea activităților, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au beneficiat de sprijinul polițiștilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale, Serviciului pentru Combaterea Criminalității Organizate și a celor din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Rădăuți Prut, însoțiți de câinele specializat în depistarea drogurilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *