Tânără obligată de instanță să le plătească socrilor de la Botoșani daune de aproape 100.000 de euro după un accident mortal

O tânără este obligată să le plătească socrilor de la Botoșani, dar și cumnatei sale, daune de aproape 100.000 de euro după un accident mortal produs la Dumbrăveni, în care soțul acesteia, un bărbat din Dorohoi,  a murit.  Este vorba despre Adina Prisacariu, denumită „Spaima șoselelor” din cauza problemelor din trafic pe care le-a avut de-a lungul anilor.

Familia botoșăneanului Dragoș Prisacariu are de primit de la asigurări 62.602 lei cu titlu de daune materiale, plus câte 30.000 de euro pentru fiecare din două rude, respectiv 20.000 de euro pentru o a treia.

Decizia a fost dată, joi, de Curtea de Apel Suceava  și este definitivă. În schimb, Adina scapă de pedeapsă pentru că a provocat accidentul mortal în care și-a pierdut viața soțul său întrucât faptele s-au prescris.

Tragedia a avut loc pe 1 august 2014. Tânăra din comuna suceveană Grănicești, căsătorită cu un tânăr din Dorohoi, în vârstă de 25 de ani, conducea un Mercedes E-Klasse cu volan pe dreapta, pe DN 29 Suceava-Botoşani. La ieşirea din comuna Dumbrăveni, șoferița s-a angajat în depăşirea unui microbuz, în zona de acţiune a indicatorului „depăşirea interzisă”, pe un sector de drum cu linie continuă, iar Mercedesul a intrat în coliziune frontală cu un camion care circula regulamentar, din sens opus. În urma impactului, Dragoş a murit pe loc.

Solutia pe scurt: În temeiul art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală, admite apelurile declarate de către partea responsabilă civilmente Biroul Asigurărilor de Autovehicule din România ?i de către păr?ile civile Prisacariu Constantin, Prisacariu Camelia ?i Prisacariu Suzana Cătălina împotriva sentin?ei penale nr. 286 din data de 08.05.2023 pronun?ată de Judecătoria Suceava în dosarul nr. 2951/314/2017*. Desfiin?ează, în parte, sentin?a penală apelată ?i, în rejudecare: Înlătură dispozi?iile de obligare a Biroului Asigurărilor de Autovehicule din România la plata daunelor materiale ?i morale, precum ?i la plata dobânzii legale aferente acestor sume. Înlătură dispozi?ia de respingere a restului preten?iilor formulate de păr?ile civile, ca neîntemeiate. În temeiul art. 25 raportat la 397 alin. (1) din Codul de procedură penală, art. 1.349 ?i art. 1381 din Codul civil, obligă Biroul Na?ional „Carte Verde” din Marea Britanie (prin mandatar Biroul Asigurărilor de Autovehicule din România), în calitate de parte responsabilă civilmente, să plătească următoarele sume: – 62.602,53 lei cu titlu de daune materiale către păr?ile civile Prisacariu Constantin, Prisacariu Camelia ?i Prisacariu Suzana; – 30.000 euro cu titlu de daune morale către partea civilă Prisacariu Constantin; – 30.000 euro cu titlu de daune morale către partea civilă Prisacariu Camelia; – 20.000 euro cu titlu de daune morale către partea civilă Prisacariu Suzana Cătălina, precum ?i dobânda legală aferentă sumelor acordate cu titlu de daune materiale ?i daune morale, începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri ?i până la achitarea integrală a debitelor. Respinge restul preten?iilor formulate de păr?ile civil, ca neîntemeiate. Înlătură dispozi?ia de obligare a Biroului Asigurărilor de Autovehicule din România la plata către păr?ile civile Prisacariu Constantin, Prisacariu Camelia ?i Prisacariu Suzana a sumei de 5.500 de lei, reprezentând cheltuieli de judecată – onorariu avoca?i ale?i ?i onorariu expert. Obligă Biroul Na?ional „Carte Verde” din Marea Britanie (prin mandatar Biroul Asigurărilor de Autovehicule din România), în calitate de parte responsabilă civilmente, să plătească păr?ilor civile Prisacariu Constantin, Prisacariu Camelia ?i Prisacariu Suzana suma de 8000, reprezentând cheltuieli de judecată (5.500 lei din primă instan?ă ?i 2500 lei din calea de atac). Men?ine celelalte dispozi?ii ale sentin?ei atacate care nu sunt contrare prezentei decizii. Definitivă. Pronun?ată astăzi, 15.02.2024, prin punerea hotărârii la dispozi?ia păr?ilor ?i a procurorului, prin mijlocirea grefei instan?ei, conform dispozi?iilor art. 405 alin. (1) teza finală din Codul de procedură penală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *