VIDEO Adina, tânăra care și-a ucis soțul botoșănean într-un accident, scapă de acuzații

Tânăra care și-a ucis soțul botoșănean într-un accident cumplit produs chiar de ea scapă de acuzații. Adina Prisacariu, denumită „Spaima soselelor” din cauza trecutului său tumultos în ceea ce privește infracțiunile rutiere, nu va fi trasă la răspundere pentru accidentul în care a murit Dragoș deoarece, după nouă ani, fapta s-a prescris. Instanța a decis, luni, 8 mai, încetarea procesului în cazul acesta, dar decizia nu este definitivă.

În 2014, Adina conducea un autoturism cu care a provocat un accident rutier, la Dumbrăveni, în care a murit soțul său, Dragoș, din Dorohoi. Adina Prisacariu, venea cu un autoturism Mercedes cu volan pe dreapta, înmatriculat în Marea Britanie, dinspre Dumbrăveni, spre Botoşani.

Ea nu s-a asigurat la intrarea în depăşire a unui VW, în plus era şi linie continuă, şi s-a izbit direct într-o autocisternă  goală care venea din sensul opus, dinspre Botoşani. Maşina în care se afla suceveanca şi iubitul ei, un bărbat de 25 de ani din Dorohoi, a fost pur şi simplu spulberată. Dragoş Prisăcaru, soţul fetei, a murit pe loc, iar tânăra a fost rănită şi a ajuns la spital.

Iată decizia dată de Judecătoria Suceava:

Solutia pe scurt: În baza art. 396 alin. 6 Cod de procedură penală, raportat la art. 16 alin. 1 lit. f) teza a II-a Cod procedură penală, cu aplicarea art. 154 alin. 1 lit. c) Cod penal şi art. 5 Cod penal, cu referire la Deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale, dispune încetarea procesului penal faţă de inculpata PRISACARIU ADINA GABRIELA, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, faptă prev. ?i ped. de art. 192 alin 1 şi 2 Cod Penal, ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale. Potrivit art. 397 alin. 1 Cod procedură penală rap. la art. 25 Cod procedură penală, raportat la art. 1349, art. 1381 din Codul civil admite, în parte, acţiunea civilă formulată de părţile civile Prisacariu Constantin, Prisacariu Camelia şi Prisacariu Suzana Cătălina şi obligă Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România să plătească următoarele sume: – 61.440,76 lei cu titlu de daune materiale, părţilor civile Prisacariu Constantin, Prisacariu Camelia şi Prisacariu Suzana Cătălina; – 30.000 euro cu titlu de daune morale către partea civilă Prisacariu Constantin; – 30.000 euro cu titlu de daune morale către partea civilă Prisacariu Camelia; – 20.000 euro cu titlu de daune morale către partea civilă Prisacariu Suzana Cătălina, precum şi dobânda legală aferentă sumelor acordate cu titlu de daune materiale şi daune morale, începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la data achitării integrale a debitelor. Respinge restul pretenţiilor formulate de părţile civile ca neîntemeiate. În temeiul art. 276 alin. 1, 2 Cod procedură penală obligă Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România să plătească părţilor civile Prisacariu Constantin, Prisacariu Camelia şi Prisacariu Suzana Cătălina suma de 5.500 lei reprezentând cheltuieli de judecată – onorariu avocaţi aleşi şi onorariu expert. În temeiul art. 272 Cod procedură penală, contravaloarea serviciilor de traducere autorizată efectuate de doamna traducător Liţu Mihaela Delia în sumă totală de 448,20 lei, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicarea copiei hotărârii. Pronunţată prin punerea hotărârii la dispoziţia inculpatei, a părţilor civile, a Biroului Asiguratorilor de Autovehicule din România şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 08.05.2023.
Document: Hotarâre  286/2023  08.05.2023

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *