O firmă de transport, care figurează cu doar trei angajaţi, câştigă o licitaţie pentru reabilitarea unui liceu din Botoşani. Este vorba de societatea comercială Duchessa Transport SRL din localitatea Stamate- comuna Fântânele din judeţul Suceava, care şi-a adjudecat licitaţia pentru “Reabilitare moderată Liceul Tehnologic ”Ștefan cel Mare și Sfânt”, corpul B, din comuna Vorona, județul Botoșani”.
Licitaţia a fost organizată de Primăria din Vorona, iar valoarea contractului încheiat cu firma din Suceava este de 1.174.665 lei.
Potrivit Ministerului Finanţelor Publice, Duchessa Transport SRL are ca obiect principal de activitate „Transporturi rutiere de mărfuri”. Ultimul bilanţ depus la Finanţe arată că firma avea, în 2022, doar trei angajaţi, o cifră de afaceri de doar 2,1 milioane de lei şi un profit net de 558.733 lei.
În 2022, aceeaşi firmă a câştigat, tot la Primăria Vorona, o licitaţie pentru execuție lucrări pentru obiectivul „Cabinete medicale în localitatea Poiana, comuna Vorona, județul Botoșani” – rest de executat. Valoarea contractului a fost de 1,14 milioane lei.