VIDEO Strada din Botoșani în care oamenii merg doar cu cizme de cauciuc. „Plătim și noi taxe și impozite”

Locuitorii de pe o stradă din municipiul Botoșani sunt îngroziți de felul în care arată calea de acces către locuințele lor. Oamenii merg doar cu cizme de cauciuc și abia pot folosi mașinile cu care să meargă la serviciu sau la cumpărături.

Este vorba de strada Ion Creangă, care arată ca și cum ne-am afla cu două secole mai devreme. În toamna anului trecut, pe stradă a fost trasă rețea de canalizare, însă municipalitatea nu a mai pus nici măcar o mașină de piatră. Acum, după topirea zăpezilor și după precipitațiile din ultimele săptămâni, strada arată îngrozitor.

„Zi de zi fac curat in curte din cauza noroiului de pe strada. Umblăm cu cizmele în mașină. Nimeni nu ne bagă în seamă, deși plătim și noi taxe și impozite”, a spus unul dintre locuitorii din zonă.

Riveranii de pe Ion Creangă cer Primăriei Botoșani să intervină în cel mai scurt timp pentru a pune capăt mizeriei de pe această stradă.

2 thoughts on “VIDEO Strada din Botoșani în care oamenii merg doar cu cizme de cauciuc. „Plătim și noi taxe și impozite”

  1. Da ,a promis domnul PRIMAR ca va asfalta și strada VETERANILOR DAR,poate o va face în viitorul mandat ,să-i dea bunul DUMNEZEU putere să treacă peste înscenările care i s-au făcut

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *