FOTO Președintele CJ Botoșani, Doina Federovici, chemată la DNA. Vezi din ce motiv!

foto: monitorulsv.ro

Președintele Consiliului Județean (CJ)  Botoșani, Doina Federovici, a ajuns vineri dimineață la DNA Suceava. Aceasta participă la percheziția informatică a bunurilor care au fost ridicate la perchezițiile din decembrie 2023. Este vorba despre dosarul privind fraudarea concursurilor de ocupare a unor posturi de la Spitalul Județean „Mavromati” Botoșani.

Tot la DNA Suceava a fost dus, vineri, și primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, dar pentru a fi audiat.

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție- Serviciul Teritorial Suceava au descins, vineri, dimineață în Primăria municipiului Botoșani. Anchetatorii au percheziționat biroul primarului, Cosmin Andrei.  Edilul a fost ridicat de DNA și dus la audieri.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Suceava, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție, săvârșite în cursul anului 2021, de către funcționari publici în legătură cu fraudarea unor concursuri de angajare.

În cursul zilei de 02 februarie 2024, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 2 locații situate pe raza municipiului Botoșani, din care una este sediul unei instituții publice. În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava”, anunță procurorii DNA.

FOTO Percheziții la Primăria Botoșani privind fraudarea unor concursuri de angajare! Primarul, ridicat de DNA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *