Botoșăneanul care conduce una dintre cele mai importante universități din România. A obținut al patrulea mandat de rector

Un botoșănean conduce una dintre cele mai importante universități din România. Leonard Azamfirei a obținut al patrulea mandat de rector al Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș, printr-un concurs desfășurat miercuri, în care a fost singurul candidat. UMFST din Târgu Mureș este singura dintre universitățile importante din România unde comunitatea universitară a optat ca rectorul să fie desemnat prin concurs, nu prin alegeri.

Leonard Azamfirei s-a născut în iunie 1967, la Botoşani, şi este de specialitate medic anestezist. Activitatea medicală a dr. Leonard Azamfirei a început după absolvirea în 1992 a Universității de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș, devenind succesiv medic rezident (1998), medic specialist (2003) și medic primar (2008) în anestezie terapie intensivă (ATI) în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș. În 1995 devine doctor în medicină.

Activitatea academică a prof. dr. Leonard Azamfirei a început în anul 2005 când a devenit șef de lucrări al Universității de Medicină și Farmacie (UMF), urmând promovarea pe fiecare grad didactic până la profesor universitar (2009) și conducător de doctorat (2010).

În anul 2008 devine prodecan al Facultății de Medicină, în 2010 devine decan al aceleiași facultăți iar din 2012 devine rectorul Universității de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș.

În urma procesului de fuziune dintre Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș și Universitatea “Petru Maior” pe care l-a inițiat și finalizat în 2018, devine rectorul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie “George Emil Palade” (UMFST) din Târgu Mureș.

Prof. dr. Leonard Azamfirei este membru corespondent al Academiei de Științe Medicale, vicepreședinte al Consiliului Național al Rectorilor,  vicepreședinte al Colegiului Județean al Medicilor Mureș și membru în Senatul Societății Române de Anestezie Terapie Intensivă.

A participat la schimburi de experiență si proiecte comune cu Spitalul Academic din Utrecht, Olanda, Universitatea din Seoul, Corea de Sud, Mount Sinai Hospital, New York, Ben Gurion University, Negev, Israel, University of Barcelona, Spania și a realizat peste 250 lucrări științifice. A scris numeroase cărți de specialitate și a coordonat proiecte de cercetare și de dezvoltare instituțională naţionale și internaționale.

Este Doctor Honoris Causa al Universității de Medicină și Farmacie “Nicolae Testemițanu” din Chișinău, Republica Moldova precum și Doctor Honoris Causa al Universității de Stat de Medicină din Tbilisi, Georgia.

A primit din partea Ministerului Apărării Naționale Emblema de Onoare a Medicinei Militare iar din partea Prefecturii județului Mureș, Fibula de la Suseni. IPS Laurenţiu Streza i-a conferit, de asemenea, Crucea Şaguniană, cea mai înaltă distincţie ce se acordă mirenilor de către Mitropolia Ardealului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *