Centura Botoșaniului, „ciuruită” de gropi. „Efectiv devin catastrofale pentru unii oameni”

Centura Botoșaniului este „ciuruită” de gropi. Tot mai mulți șoferi se plâng că ajung cu mașinile în service din cauza craterelor apărute ca urmare a fenomenului de îngheț- dezgheț. Unii s-au obișnuit deja cu ele și reușesc să le evite, însă la lăsarea întunericului prea puțini sunt cei care nu ajung cu roțile în gropi.

„Nu iau nicio măsură? Măcar ceva provizoriu că ne ducem pe rând cu mașinile la service. Și nu sunt ieftine reparațiile”, spune un șofer revoltat de felul în care arată unele străzi din municipiul Botoșani.

Problema gropilor a fost ridicată, miercuri, și în cadrul Consiliului Local.

„Atrag atenția asupra singurei centuri din Botoșani, strada Pacea. De doi ani de zile tot am spus că este într-o stare deplorabilă. Acum, după trecerea iernii, se pare că au apărut noi cratere, au sărit și plombele care erau, strada Pacea și toată centura, este o capcană mai ales pentru cei care circulă noaptea. Sunt zeci de cetățeni care solicită reparații normale până la o astfaltare integrală. Gropile deja au niște dimensiuni destul de mari și efectele devin catastrofale pentru  unii oameni. Am și colegi care și-au stricat deja mașinile”, a spus consilierul local Marcel Gheorghiță.

Problema este acţiunea fenomenului de îngheţ-dezgheţ. Potrivit specialiștilor, pământul pe care e construit drumul conţine apă şi formează lentile de gheaţă, mărindu-şi consistent volumul.

„Combinat cu traficul greu, asta înseamnă distrugerea structurii rutiere. Pentru ca îngheţul să nu se producă în pământul de sub drum, structurile rutiere ar trebui să aibă în jur de 80 cm grosime, pornind de la stratul de fundaţie din balast, piatră spartă, amestecuri stabilizate şi două-trei straturi de asfalt”, spunea prof.univ.dr.ing. Vasile Boboc.

Doi polițiști din Botoșani, atacați de opt tineri. Cei doi au fost bătuți crunt cu pumnii și picioarele

One thought on “Centura Botoșaniului, „ciuruită” de gropi. „Efectiv devin catastrofale pentru unii oameni”

  1. Cea mai importanta masura ar fi sa se opreasca hotia la lucrarile de drumuri. Profesorul a spus grosime totala a strazii de 80 cm. In proiectul verificat de dom profesor au fost 80 de cm, s-au incasat 80 de cm. Dar pe teren grosimea poate este de 50-60 cm. S-a mai amestecat pietris de rau in loc de piatra sparta de munte. Bitumul cel mai slab, filer deloc. Compactare in doru lelii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *