Ministrul Culturii, anunț despre restaurarea Muzeului de Științele Naturii din Dorohoi. Vor fi amenajate laboratoare de cercetare și conservare

Ministrul Culturii, Raluca Turcan, a vizitat, vineri, Muzeul de Științele Naturii din municipiul Dorohoi. Potrivit acesteia, acesta va suferi lucrări de consolidare și restaurare, iar biblioteca cu peste 6.500 de volume de specialitate va fi reamenajată.

„Totodată, am vizitat Muzeul de Științele Naturii din municipiul Dorohoi, în câteva zile urmând lansarea procedurii de achiziție publică. Pe lângă lucrările de consolidare, restaurare și punere în valoare a patrimoniului expozițional, la Muzeul de Științele Naturii Dorohoi se va readuce la viață biblioteca ce deține peste 6.500 de volume de specialitate care vor putea fi consultate în sala de lectură”, a spus Turcan.

De asemenea, se vor amenaja două laboratoare – unul de cercetare și unul de conservare – un auditorium, o sală de educație muzeală, una pentru conferințe și simpozioane.

Tânără din Botoșani, studentă la Medicină, care a devenit dintr-o fată sfioasă un lider al studenților. „M-am îndrăgostit foarte tare de acest oraș”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *