Ministrul Culturii, Raluca Turcan, în vizită oficială la Botoşani. Va înmâna mai multe distincţii

Ministrul Culturii, Raluca Turcan, va efectua, săptămâna viitoare, o vizită oficială la Botoşani, unde va înmâna mai multe distincţii. Ministrul, care este originar din Botoşani, va participa la ceremonia de înmânare a decoraţiilor pe care preşedintele Klaus Iohannis le-a acordat, pe 15 ianuarie, Teatrului Mihai Eminescu şi Teatrului Vasilache.

În semn de apreciere pentru îndelungata contribuție la educarea copiilor și tinerilor prin arta animației și valorificarea filonului tradițional al poveștii, legendelor și tradițiilor românești,, Președintele României a conferit Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Ofițer, Categoria D – „Arta spectacolului”, Teatrului pentru Copii și Tineret „Vasilache” din Botoșani.

De asemenea, în semn de apreciere pentru îndelungata contribuție la dezvoltarea artei dramatice în spațiul moldovenesc, pentru rolul avut timp de peste un secol în promovarea istoriei naționale și valorilor culturii și identității românești, Președintele Klaus Iohannis a conferit Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Ofițer, Categoria D – „Arta spectacolului”, Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoșani.

Ceremonia va avea loc la sediul Prefecturii, pe 25 ianuarie.

Fostul director de îngrijiri de la Spitalul Judeţean Botoşani a cerut să iasă de după gratii. Ce au decis judecătorii!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *