Un bărbat din Botoșani a vrut să facă bani din afaceri ilegale, iar acum plătește pentru asta

Un bărbat din județul Botoșani a vrut să facă bani din afaceri ilegale, iar acum plătește pentru asta. Botoșăneanul a fost prins cu 560 de pachete de țigări în mașină și a fost acuzat de evaziune fiscală.

În ianuarie 2021, Samuil Gheorghiță Antonesei a fost oprit în trafic, pe raza localității Păltiniș, de un echipaj de la Sectorul Poliției de Frontieră de la Rădăuți Prut. În mașină au fost găsite țigările de contrabandă. S-a ales cu dosar penal, iar în luna mai a anului trecut a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Darabani.

Botoșăneanul, de 40 de ani, a fost condamnat, miercuri, în primă instanță la un an și două luni de închisoare cu suspendare, însă decizia instanței nu este definitivă.

Solutia pe scurt:

În temeiul art. 396 alin. 2 şi alin. 10 Cod procedură penală raportat la art. 452 alin. 1 lit. h din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu aplicarea art. 5 al. 1 din Codul penal, condamnă pe inculpatul A.S.G., pentru săvârşirea infracţiunii de deținerea în afara antrepozitului fiscal a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător, peste limita a 10.000 de ţigarete, la pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare. În baza art. 91 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, stabilit conform dispoziţiilor art. 92 alin. 1 Cod penal, termen care se va calcula de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În temeiul art. 93 alin. 1 Cod penal, obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Botoșani, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență. În baza art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal, impune inculpatului obligaţia să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune Botoșani sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității, în cadrul Primăriei oraşului Darabani sau a unităţii de cult Parohia Sf. Nicolae, Darabani, jud. Botoşani, pe o perioadă de 60 de zile. În temeiul art. 404 alin. 2 Cod procedură penală raportat la art. 91 alin. 4 Cod penal, atrage aten?ia inculpatului asupra conduitei sale viitoare ?i asupra consecin?elor la care se expune conform dispozi?iilor art. 96 Cod penal, care prevăd că nerespectarea cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor impuse, precum şi săvârşirea unei noi infracţiuni pe durata termenului de supraveghere conduce la revocarea suspendării şi executarea pedepsei închisorii în regim de deten?ie.

În baza art. 112 alin.1 lit. b) şi alin. 2 şi 3 Cod penal, dispune confiscarea de la inculpat a sumei de 15.000 lei, reprezentând contravaloarea în parte a autoturismului marca Mercedes-Benz. În baza art. 112 alin. 1 lit. f Cod penal, dispune confiscarea specială şi distrugerea cantităţii totale de 11.200 pachete de ţigări de contrabandă, netimbrate în România (respectiv cantitatea totală de 560 pachete cu țigări, din care 460 pachete cu țigări marca Ashima de proveniență Duty Free și 100 de pachete cu țigări marca Marlboro, cu timbre de acciză specifice Republicii Ucraina), ridicate de către organele de cercetare penală de la inculpatul A.S.G., depuse în Camera de corpuri delicte a S.T.P.F. Botoșani, conform dovezii seria J nr. 0007521 din data de 10.03.2021. În temeiul art. 404 alin. 4 lit. i) Cod procedură penală, va dispune păstrarea la instanţă a mijloacelor de probă înregistrate la poziţia nr. 12/2023 din Registrul mijloacelor materiale de probă al Judecătoriei Darabani. În baza 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 2.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, care include şi cheltuielile stabilite prin rechizitoriu. În baza art. 397 raportat la art. 19, 20, 25 Cod procedură penală, instanța ia act de faptul că în cauză nu a existat constituire de parte civilă. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată la data de 10.01.2024, prin punerea hotărârii la dispoziţia inculpatului şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.
Document: Hotarâre  1/2024  10.01.2024

FOTO & VIDEO Șofer de camion din Botoșani, rănit grav în accidentul mortal de vineri seară

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *