Cinci tineri din județul Botoșani au fost arestați miercuri, după ce au vrut să facă bani ușor, fără prea multă muncă. Este vorba de cinci tineri din Darabani, care sunt acuzați de contrabandă cu țigări. Judecătoria Darabani a emis, miercuri, mandate de arestare pe numele a cinci tineri, dintre care patru sunt deja reținuți de polițiști, iar al cincilea este căutat.
Tinerii, care au vârstele cuprinse între 24 și 32 de ani, sunt acuzați de comiterea infracţiunilor de contrabandă – în modalitatea colectării, deţinerii, producerii, transportului, preluării, depozitării, predării, desfacerii şi vânzării bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia.
În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că aceștia ar fi implicați în evenimentul din luna iulie 2023, când, un autoturism a fost urmărit zeci de kilometri, pe raza județului Botoșani, pe suprafețe de teren extravilan, ulterior fiind abandonat în curtea unei locuințe, din comuna Vorniceni, iar persoanele care se aflau în interior au părăsit locul, sustrăgându-se de la cercetări. La acel moment, în interiorul autoturismului au fost identificate și ridicate în vederea continuării cercetărilor 25.000 de pachete de țigarete.
In acest context, marți, 9 ianuarie 2024, au fost puse în executare 6 mandate de percheziție domiciliară la locuințele persoanelor bănuite de comiterea infracțiunii, din orașul Darabani și comuna Mihai Eminescu.
În urma activităților desfășurate, la locațiile vizate au fost identificate și ridicate bunuri care prezintă interes în cauză, printre care telefoane mobile, stații de emisie-recepție, dispozitive electronice, aproximativ 2.000 de euro și 12.700 de lei.
Totodată, au fost ridicate și indisponibilizate în vederea recuperării prejudiciului cauzat prin activitatea infracțională, de aproximativ 400.000 de lei, două autoturisme în valoare totală de peste 30.000 de euro.
Percheziții domiciliare în două localități din județul Botoșani. Patru tineri au fost reținuți
|
|
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia